Duminică, 07 Iunie 2026

Cu lecții din vară, de la turiști, și încasări modeste, hotelierii s-au apucat de renovări

de Alina GÂJU Luni, 10 Noiembrie 2025 119 2 min citire
Cu lecții din vară, de la turiști, și încasări modeste, hotelierii s-au apucat de renovări
După un sezon estival sub așteptări pentru mulți dintre proprietarii de hoteluri de pe litoral, a început perioada renovărilor. Cu încasări modeste, dar cu lecții învățate de la turiști, unii hotelieri investesc acum în modernizarea spațiilor de cazare, în special la unitățile de 3 și 4 stele, preferatele românilor.
 
Zeci de hoteluri din stațiunea Mamaia se pregătesc deja pentru sezonul estival 2026. Proprietarii investesc masiv în modernizări, mai ales la unitățile de cazare de trei și patru stele, cele mai căutate de turiștii români. De la pereți, până la mobilier, totul se schimbă în camerele de hotel. Administratorii țin cont de sugestiile turiștilor care le-au trecut pragul și încearcă să ofere condiții tot mai bune.
Se impunea o renovare a acestui corp de hotel, din cauza faptului că întreg mobilierul este de foarte mulți ani, inclusiv mocheta, și trebuie să venim anul viitor cu un plus valoare pentru clienții noștri", a declarat Silviu Adam, manager.
 
Investițiile anuale sunt cheia pentru a atrage turiștii
Renovările nu se limitează doar la camere. În unele hoteluri, lucrările vizează întreaga structură de cazare.
Peste 180 de spații de cazare sunt într-un prim proces de renovare. Vorbim aici de recondiționarea mai ales a mobilierului din toate cele 180 de camere, dar și renovări la nivel de cameră, cum ar fi schimbarea gresiei, schimbare de tapet și așa mai departe. Procesul a început undeva la sfârșitul lunii septembrie, după finalizarea sezonului estival și credem că va dura până în aprilie, începutul lui mai", a declarat Alina Fărâmiţă, manager complex hotelier.
În sudul litoralului, două hoteluri de patru stele vor trece la sistemul all-inclusive, cerut tot mai des de turiști.
Anul viitor cele două hoteluri vor opera servicii de all-inclusive. Sunt cereri foarte mari pentru această categorie de servicii, drept urmare vor fi și îmbunătățiri și investiții pe care le vom face în hoteluri, în primul rând investiții pe partea de restaurant. Se vor moderniza prin reconfigurarea capacității și a tot ceea ce înseamnă infrastructură, pentru a deservi serviciile all inclusive. Se vor îmbunătății serviciile de divertisment pentru copii, pentru adulți, vom avea și o plajă nouă și un beach bar", transmite Camelia Ciurea, agent de turism.
Anul acesta ne-am hotărât să renovăm tot ceea ce înseamnă partea de bucătărie: camere frig, vase albe, negre. În bucătărie am început de la gresie, faianță, ușoare modificări, utilaje noi, deci o renovare destul de mare", a spus Lahme Bolat, manager hotel.
Până la începutul verii, administratorii speră să finalizeze toate lucrările. Spun că investițiile anuale sunt cheia pentru a atrage turiștii și pentru ca litoralul românesc să rămână competitiv. În plus, promit că vor menține tarifele de anul acesta, mai ales că voucherele de vacanță, principalul stimulent din turism în ultimii ani, nu mai sunt atractive, după ce valoarea lor s-a redus substanțial.
Taguri
Articolul anterior Activitatea CSM Constanța sub lupa lui Andrei Szemerjai
Articolul următor Modelele care inspiră! Constanța găzduiește prima etapă a proiectului „Dialog dintre generații”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei