Deși inspectorii de muncă se află în permanență pe teren și fac controale la sânge, tot se mai găsesc patroni care încalcă legea pentru a le rămâne mai mulți bani și a fenta statul. Unii își riscă și libertatea folosind muncitori la negru. La rândul lor, așa zișii angajați , în lipsa unui loc de muncă, sunt nevoiți să accepte astfel de înțelegeri pentru a avea din ce să supraviețuiască.
- Publicitate -
În perioada 1 - 30 iulie 2013, Inspectoratul Teritorial de Muncă din Constanța a continuat activitatea de control și verificare a societăților co-merciale care își desfășoară activita-tea pe raza județului Constanța.
"Controalele au avut ca obiect verificarea respectării prevederilor legale din legislația muncii, precum și securitatea și sănătatea în muncă a salariaților", explică inspectorul șef al ITM Constanța, ing. Liviu Lupu. Potrivit acestuia, corpul de control Relații Muncă a verificat un număr de 681 de agenți economici, din care 114 au fost sancționați, aplicându-se 101 amenzi în valoare de 1.420.500 de lei și 13 avertismente. De asemenea, au fost dispuse 848 măsuri cu termen scadent de reme-diere a neconformităților constatate.
"Au fost depistați 72 de angajatori care practicau munca fără forme legale, la care s-au depistat 197 persoane care nu aveau încheiat contract individual de muncă. Pentru doi angajatori care aveau, în total, 31 de persoane la muncă, a fost sesizat Parchetul de pe Lângă Judecătoria Constanța, pentru a stabili dacă aceștia se fac vinovați de încălcarea prevederilor art. 265 (3) din Legea nr. 53/2003", a adăugat Liviu Lupu.
Inspectorii au mai găsit numeroase nereguli în ce privește respectarea repausului săptămânal, evidența orelor de lucru prestate de salariați, munca suplimentară și munca de noapte.
Verificați dacă a fost înregistrat contractul!
Controalele vor continua și în perioada următoare. Dacă vă aflați în situația în care v-ați angajat de curând și nu știți dacă patronul a înregistrat contractul pe care v-a pus să-l semnați, puteți să verificați legalitatea contractului. Nelegalizarea relațiilor de muncă înseamnă vechime mai puțină în muncă și pierderea unor sume importante la calcularea pensiei. Practic, un contract de muncă neînregistrat înseamnă lipsa plății contribuțiilor sociale, lipsa vechimii și chiar o eventuală răspundere legală. Deocamdată, angajații nu au acces la registrul electronic, dar pot verifica dacă au un contract de muncă înregistrat oficial.
Informația, dată doar persoanei în cauză
"Orice persoană care nu știe dacă are un contract legal de muncă poate afla gratuit dacă acesta apare în baza de date a ITM", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța, Florina Vișan. Potrivit acesteia, este suficient să vă prezentați la ghișeul ITM și veți primi toate datele.
"Persoana respectivă poate să vină la Inspectoratul de Muncă cu cartea de identitate, iar de la ghișeu va fi informată dacă contractul pe care l-a semnat a fost transmis în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL). Informațiile nu se dau decât personal. De asemenea, salariatul poate să-i solicite angajatorului un extras din REVISAL. Are tot dreptul să-l solicite, este ca și o adeverință, dar de multe ori angajații refuză această variantă pentru ca să nu își supere patronul", a mai explicat reprezentantul ITM Constanța. Astfel se pot depista angajatorii cu probleme și nu riscați să aflați, de exemplu, că nu aveți asigurare medicală.