Cum poate fi salvat RATC-ul

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 19 Februarie 2014 2358
Transportul în comun în Constanța este împărțit în două tabere: constănțenii care merg cu autobuzele RATC și constănțenii care preferă microbuzele rapide, dar înghesuite. Grevele organizate anul trecut de șoferii regiei au paralizat o mare parte a orașului, însă au scos la lumină și o serie de probleme cu care se confruntă RATC-ul, legate în principal de finanțare. 

La momentul respectiv, conflictul a fost aplanat, însă situația nu pare să se fi schimbat prea mult, dificultățile financiare persistând. Potrivit unor surse neoficiale, nemulțumirile în rândul angajaților mocnesc în continuare și nu este exclus ca să avem parte de o grevă a șoferilor și anul acesta. 

După grevele din luna mai și din luna septembrie, a fost schimbată conducerea RATC și au fost luate unele măsuri menite să redreseze regia. Într-o primă fază au fost ieftine biletele, de la 1,75 la 1,5 lei, cu promisiunea ca să se mai reducă, "dacă treaba merge bine", după cum a spus chiar primarul Radu Mazăre. Deocamdată nu s-au mai ieftinit, însă șefii RATC au demarat o campanie fără precedent, în care cer părerea constănțenilor vizavi de liniile existente, frecvența circulației, dar și eventualele trasee noi. Oricine dorește poate să își dea cu părerea și să facă propuneri privind organi-zarea transportului în comun public din Constanța. 

În premieră, RATC cere părerea călătorilor privind modalitățile prin care poate să ofere servicii mai bune. "Pentru îmbunătățirea serviciilor acordate de RATC Constanța călătorilor săi, îi rugăm pe cei care doresc să adreseze propuneri de optimizare a acestora ca, în perioada 24 februarie - 15 martie 2014, să le formuleze și să ni le transmită prin e-mail, fax sau poștă. Propunerile trebuie să se refere la liniile existente, eventuale trasee noi, frecvența de circulație, stații, etc.", recomandă directorul general al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, Ovidiu Cristian Tănase. 

Toate sugestiile pot fi transmise la adresele de e-mail: exploatare@ ratc.ro și [email protected], pe fax, la numărul 0241/694.863, sau prin poștă, la adresa: strada Industrială nr. 8, cod poștal 900147, Constanța. Propunerile trebuie să poarte mențiunea "Pentru sondaj de opinie călători". 

Mazăre vrea să privatizeze traseele 

Una din propunerile vehiculate de primarul Radu Mazăre cu prilejul grevei din vara lui 2013 a fost aceea de a scoate traseele RATC la licitație. "Mi-e clar că soluția este privatizarea. Nu putem privatiza tot RATC-ul, ci doar traseele. Dacă vor operatorii, le dăm și autobuze", a spus primarul Constanței, la momentul respectiv. Ulterior, a revenit la sentimente mai bune și a anunțat că va sprijini redresarea companiei. 

Le-au pus gând rău microbuzelor 

Greviștii au susținut cu vehemență că una din cauzele principale pen-tru care RATC a ajuns în această situație gravă sunt microbuzele particulare. Ei chiar au cerut să se ia măsuri împotriva acestor firme care au acaparat traseele autobuzelor RATC și care le fură călătorii. 

"Conform legii, ei nu trebuie să intre pe mai mult de 30 la sută din traseul transportului în comun. Dar au ajuns să ne amenințe. Merg înaintea noastră, opresc în stație, ne iau oamenii. Fondurile noastre au scăzut de când au apărut ele pe traseu. La început erau patru-cinci microbuze, acum sunt o groază. Și nu este normal să aibă un tarif mai mic decât al nostru. Ei lucrează la negru, îi înghesuie pe oameni ca pe animale!", a susținut unul din greviști. 

Taguri

Comentează știrea

26 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
24 martie 2014
rentabilizare RATC

Schimbati toti factorii de conducere si daca nu gasiti oameni competenti sa aplice un management adecvat cerintelor, vindeti cui vrea sa faca profit, simplu, nu?

Sac Vanessa Bruno Pas cher
6 aprilie 2014
Sac Vanessa Bruno Pas cher

Stiri Social : Cum poate fi salvat RATC-ul | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online Sac Vanessa Bruno Pas cher http://www.aketus.fr/

Oakley Jawbone
30 iunie 2014
Oakley Jawbone

Hi there, the whole thing is going sound here and ofcourse every one is sharing information, that in fact fine, keep up writing. Oakley Jawbone http://fakeoakleyjawbone.loralihart.us/

sac longchamp pliage pas cher
21 iulie 2014
sac longchamp pliage pas cher

Stiri Social : Cum poate fi salvat RATC-ul | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online sac longchamp pliage pas cher http://saclongchamp.navtone.net/

New Era Hats For Sale
29 iulie 2014
New Era Hats For Sale

Stiri Social : Cum poate fi salvat RATC-ul | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online New Era Hats For Sale http://cheaphats.entzminger.us/

EscorteDinRomania.ro
3 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

26 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei