Apropierea ambarcațiunilor față de delfini trebuie să se realizeze din lateral, la o viteză redusă și constantă, este interzisă urmărirea acestora, fotografiile realizate trebuie să fie clare și la o rezoluție bună, urmărindu-se a se fotografia din lateral (profil) înotătoarea dorsală a delfinilor, sesiunile de fotoidentificare nu trebuie să depășească durata a 20 minute. Acestea sunt numai câteva din sfaturile pe care le-au primit cele 45 de persoane care au participat, săptămâna trecută, la cursurile de fotoidentificare delfini organizate de "Mare Nostrum".
- Publicitate -
Sesiunile teoretice s-au încheiat cu o expediție pe Insula Sahalin, în apropiere de localitatea Sfântu Gheorghe.
La cursuri au participat un număr de 45 de persoane, dintre care sunt amintiți cercetători din cadrul Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanța, angajați ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii și angajați ai Poliției de Frontieră, pescari, reprezentanți din cadrul Black Sea Sailing Association, studenți, precum și alte persoane pasionate de fotografie, navigație și de delfini. Toate datele obținute din observațiile și fotoidentificarea delfinilor vor fi centralizate de către reprezentanții "Mare Nostrum" și transmise apoi, la nivel internațional, în baza de date ACCOBAMS (Acordul pentru Protejarea Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și a Zonei Contigue a Oceanului Atlantic), respectiv OBIS-SEAMAP, Explore Marine Megavertabrates (www.seamap.env.duke.edu).
"Cu ajutorul tuturor persoanelor interesate de conservarea și salvarea delfinilor, prin metoda fotoidentificării, vom reuși să avem o evidență reală asupra numărului, obiceiurilor, natalității și migrației delfinilor din Marea Neagră", a explicat Marian Paiu, coordonatorul proiectului.
În ceea ce privește expediția realizată pe ruta Vadu - Insula Sahalin și retur, aceasta s-a dovedit a fi de un real succes. Echipa a fotografiat șapte delfini, din specia Tursiops truncatus ponticus și au fost surprinși în zona Gura Portiței.