Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cum se calculează taxa hotelieră

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 05 Aprilie 2012 755 < 1 min citire
Agenții economici din domeniul hotelier plătesc diferit taxa hotelieră. Potrivit reprezentanților Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, din anul 2012, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea cazării ori tarifului de cazare pe zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA.
Astfel, pentru unitățile de cazare amplasate în Constanța și Sat Vacanță, taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei de 1% la valoarea totală a cazării, respectiv pentru întreaga perioadă de ședere, iar pentru cele situate în stațiunea Mamaia, prin aplicarea cotei de 1% la tariful de cazare datorat pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare.
Taxa hotelieră se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o dată cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se virează lunar la bugetul local, până la data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă.
Formularul tipizat "Declarație decont privind sumele încasate reprezentând taxa hotelieră" poate fi descărcat și de pe site-ul instituției www.spit-ct.ro.
Taguri
Articolul anterior Cresc salariile românilor
Articolul următor Pătulea a salvat Farul de la înfrângere în meciul cu Astra II

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei