Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu, la rubrica „asistență contribuabili – servicii oferite contribuabililor", un material informativ privind modalitățile de efectuare a plăților. Broșura „Cum și unde ne putem plăti obligațiile fiscale” listează și explică mijloacele prin care contribuabilii pot achita impozitele, taxele, contribuțiile, precum și alte sume datorate bugetului general consolidat, respectiv:
- Publicitate -
- cu cardul bancar sau numerar, la casieriile Trezoreriei Statului;
- cu cardul bancar, prin intermediul platformelor Spațiu Privat Virtual și Ghișeul.ro;
- prin virament bancar;
- prin ordin de plată multiplu electronic;
- cu mandat poștal, prin intermediul oficiilor poștale.
De asemenea, broșura conține și explicații suplimentare privind „numărul de evidență a plății”: de către cine și cum este utilizat, precum și în ce documente se regăsește sau cum poate fi solicitat.
Alte clarificări referitoare la modalitățile de efectuare a plăților către ANAF pot fi obținute prin Call Center, la numărul 031.403.91.60, sau la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.