Constănțenii nu au parte nici anul acesta de un Crăciun alb, ci mai degrabă de unul primăvăratic. Meteorologii anunță vreme deosebit de caldă în perioada sărbătorilor de iarnă, la Constanța, cu mult soare și vânticel plăcut. Așa că plaja și faleza va fi din nou plină de plimbăreți care vor să facă loc pentru încă o porție de sarmale și fripturi.
- Publicitate -
În ajun, va fi cel mai cald, cu valori termice cuprinse între 4 și 11 grade și cer în mare parte senin. Vineri, pe 25 decembrie, se vor aduna nori, dar va fi în continuare neobișnuit de cald. Maxima termică va atinge 9 grade Celsius. Noaptea, norii se vor mai rări și termometrele vor indica minimum 3 grade. Sâmbătă, a doua zi de Crăciun, se vor menține aceleași valori termice, doar că va fi mai mult însorit, iar duminică, pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan, vor fi între 1 și 10 grade.
Și sfârșitul de an se anunță cu temperaturi ridicate, chiar dacă va fi ceva mai rece decât până acum.