Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce în intervalul 18 februarie – 4 martie, în fiecare regiune a țării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
- Publicitate -
Astfel, în Dobrogea, media temperaturilor maxime va fi în creștere de la 2 grade astăzi, spre 7 grade pe 21 februarie, apoi va scădea treptat spre 3 - 4 grade între 23 și 27 februarie. Din 28 februarie temperaturile vor crește de la o zi la alta, până la aproximativ 8 grade pe 3 martie.
Temperaturile minime nocturne vor fi ușor pozitive doar între 21 și 24 februarie, în rest vor coborî cu circa 2 - 3 grade sub limita de îngheț. Probabilitatea pentru precipitații pe arii extinse, predominant ploi, va fi mai mare între 22 și 25 februarie.