Vineri, 05 Iunie 2026

Cum va fi vremea în week-end, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 11 Martie 2017 261 1 min citire
Cum va fi vremea în week-end,  la Constanța
După atâtea zile frumoase, week-end-ul se anunță ploios și rece, la malul mării. Administrația Națională de Meteorologie a emis, încă de vineri dimineață, o informare meteo de vreme rea pentru acest sfârșit de săptămână.
Potrivit meteorologilor, până duminică seară, în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15 - 20 de litri pe metru pătrat și, izolat, mai ales în zona montană, 25 - 30 de litri pe metru pătrat. La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de sâmbătă vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu rafale de peste 60 - 70 km pe oră, spulberând zăpada.
Intensificări temporare ale vântului vor fi și în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 50 - 55 km pe oră, iar în estul Transilvaniei, precum și în vestul și nordul Moldovei, duminică (12 martie) vor fi precipitații mixte.
Sâmbătă, la Constanța, cerul va fi înnorat și vântul va sufla moderat, cu unele intensificări temporare, dinspre nord. Maxima termică va atinge 12 grade Celsius. Peste noapte, se va mai însenina și termometrele vor indica minimum 4 grade.
Duminică, se vor aduna din nou nori și este posibil să plouă în cursul serii și al nopții. Valorile termice se vor încadra între 4 și 10 grade.
Aversele vor continua și la începutul săptămânii viitoare, când se va înregistra și o răcire accentuată. 
Taguri
Articolul anterior Paște în Țara Făgărașului sau în Bulgaria? Constănțenii pleacă de acasă de sărbători
Articolul următor Ajutorul de deces, mai mare cu 450 de lei. Suma a ajuns la 3.131 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei