Duminică, 07 Iunie 2026

Cum va fi vremea la Constanța, în următoarele două săptămâni

de Cuget Liber Miercuri, 15 Aprilie 2015 240 1 min citire
Cum va fi vremea  la Constanța,  în următoarele  două săptămâni
Primăvară…și nu prea. Cel puțin așa arată previziunile meteorologilor pentru următoarele două săptămâni. Așadar, până în jurul datei de 26 aprilie, regimul termic va fi oscilant, temperaturile maxime ajungând în unele zone în jurul valorii de 23 de grade Celsius, iar cele minime vor coborî chiar și până la minus două grade.
Din punct de vedere al precipitațiilor, ploile vor fi prezente aproape zilnic în cea de-a doua săptămână de prognoză, potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie.
În Dobrogea, începând de azi, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu 5, respectiv 6 grade față de ziua precedentă, atingând, în medie, 13 grade ziua și 4 grade Celsius noaptea. Spre 17 aprilie, vremea se va încălzi din nou și se vor atinge maxime termice de 20 de grade și minime de 9 grade, apoi se va răci din nou și temperaturile diurne medii nu vor mai depăși 13, maxim 14 grade, între 16 și 18 aprilie, când valorile nocturne vor fi de 5 sau 6 grade Celsius. Cea de a doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de un regim termic constant, cu maxime de 14, respectiv 15 grade și minime de 7, chiar 8 grade Celsius. Va ploua ușor pe 17 aprilie, iar pe 18 aprilie sunt posibile averse mai importante cantitativ.
Taguri
Articolul anterior Locuri de muncă în Constanța: se caută asistenți medicali
Articolul următor Aeromania, cel mai așteptat spectacol al anului, la Tuzla

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei