CUM VA FI VREMEA la CONSTANȚA în URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

de Cuget Liber Luni, 26 Septembrie 2016 753
Vremea se încălzește la începutul acestei săptămâni, chiar mai mult decât ar fi normal pentru această perioadă. Temperaturile vor ajunge până la 25-26 de grade Celsius în aproape toată țara, relatează Agerpres. Din 2 octombrie până pe 5 octombrie încep, din nou, ploile, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 26 septembrie – 9 octombrie.

În Dobrogea, de la o vreme ușor mai rece decât în mod obișnuit în primele zile ale intervalului de prognoză, în care media maximelor termice va fi de 18 — 19 de grade Celsius, în perioada 30 septembrie — 4 octombrie, în urma unei creșteri semnificative a regimului termic, vremea va deveni caldă. Se vor înregistra maxime, în medie, de 23 — 24 de grade și minime în jurul a 15 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea treptat și se vor apropia de cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade și a celor minime de 10 — 11 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului și, cu o probabilitate relativ redusă, din nou după data de 5 octombrie.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei