Cum va fi vremea mâine, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 05 Iunie 2013 126
Mâine, vremea va fi în general instabilă în întreaga țară. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile. În sudul țării aceste fenomene își vor face apariția, local, cu precădere spre seară și în cursul nopții.
Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși izolat 20...25 l/mp, mai ales în regiunile estice și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 18 grade.
La Constanța, cerul va fi variabil, cu soare, vântul doar va adia ușor, iar maxima termică va atinge 23 de grade Celsius. Peste noapte cerul se va însenina complet și termometrele vor indica minimum 16 grade Celsius. Nici vineri nu vor fi condiții de ploaie, chiar dacă mai apar câțiva nori, și se va mai răci cu un grad.
Meteorologii anunță însă câteva precipitații pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie, dar duminică se va face din nou frumos și, cel puțin pentru o săptămână, vom scăpa de ploi.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei