Vremea va fi caldă și deosebit de caldă pentru această perioadă, iar în unele zone, maximele de temperatură pot ajunge până la 20 de grade Celsius.
- Publicitate -
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în primele ore ale zilei în partea de nord a țării, iar noapte în extremitatea de vest și nord-vest, unde numai izolat este posibil să plouă slab. În zonele joase se va semnala ceață, pe arii restrânse dimineața și local pe parcursul nopții, cu precădere în sud, est și centru, unde izolat va fi asociată cu burniță. Vor fi condiții de polei.
Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări la munte și în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei și 18 - 20 de grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor avea valori de la -10 grade în depresiuni până la 10 – 12 grade în Dealurile de Vest.
Mâine, la Constanța, vremea va fi mai mult însorită și deosebit de caldă pentru luna februarie. Cerul este variabil, cu soare, vântul suflă moderat, cu unele intensificări temporare, dinspre sud-est, iar maxima termică va atinge 12 grade Celsius. Peste noapte norii se vor mai înmulți și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 4 grade Celsius.
Miercuri, va fi și mai cald, în ciuda câtorva nori care ne vor tot da târcoale. Valorile termice se vor încadra între 7 și 15 grade Celsius. Noaptea ar putea apărea câteva averse de ploaie. Acestea se vor continua în cursul zilei de joi, după care cerul va deveni senin.