Duminică, 07 Iunie 2026

Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 26 Ianuarie 2015 266 < 1 min citire
Cum va fi vremea, săptămâna aceasta, la Constanța
Ultima săptămână din ianuarie aduce, la malul mării, mulți nori și ploi. Meteorologii anunță și temperaturi ceva mai scăzute în primele zile, dar slabe șanse de ninsori, după care temperaturile vor crește peste valorile normale pentru această perioadă a anului. 
Astăzi, la Constanța, cerul este înnorat, vântul suflă moderat, dinspre nord-vest, iar maxima termică va atinge doar 3 grade Celsius. Sunt așteptate averse slabe pe timpul zilei. Noaptea, ploile se vor înteți, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 0 grade. Mâine, norii vor persista, dar nu va mai ploua decât în timpul nopții. Valorile termice se vor încadra între 0 și 4 grade. Miercuri, pe 28 ianuarie, va fi chiar mai frig, cu -1 până la 2 grade, însă nu vor mai fi averse. Joi, se arată și soarele puțin, așa că se mai încălzește pe timpul zilei, până pe la 4 grade, iar de vineri vom avea din nou 10 grade în termometre. Totuși, este posibil să mai apară ceva averse și vântul se va intensifica. 
Taguri
Articolul anterior Evazioniștii fiscali, în plasa polițiștilor
Articolul următor FOTO. Cum a devenit o ruină a Constanței una din cele mai grandioase fântâni din lume

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei