Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 08 Februarie 2016 179
După o nouă repriză de frig, nori și ploi, primăvara dă iar semne că sosește la malul mării. Meteorologii aduc însă și vești mai puțin bune pentru zilele următoare, căci, în ciuda temperaturilor în creștere, sunt așteptate precipitații destul de multe.
Astăzi, la Constanța, cerul este parțial înnorat și vântul suflă moderat, dinspre sud-est. Maxima termică va atinge 6 grade Celsius. La noapte, câțiva nori vor rămâne în zonă, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 2 grade Celsius.
Mâine, va fi din nou parțial înnorat, dar se mai încălzește puțin, până pe la 8 grade Celsius. Miercuri, se mai adaugă două grade în termometre pe timpul zilei, iar noaptea se vor înregistra minimum șase grade. Vor fi însă intensificări ale vântului, iar, în cursul nopții, este posibil să plouă. Joi, va fi înnorat și se vor mai semnala câteva averse în cursul dimineții, după care norii se vor mai risipi și va ieși soarele. Temperaturile se vor situa între 2 și 9 grade. Vineri, pe 12 februarie, va fi mai mult senin și nu va mai ploua. Valorile termice se mențin la același nivel. Week-endul se anunță însă ploios în cea mai mare parte. Va fi însă destul de cald, înregistrându-se între 6 și 11 grade. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei