De astăzi, veți putea merge cu trenul de la București în Grecia. Cei care nu vor să plece în concediu cu mașina sau cu avionul au la dispoziție varianta pe calea ferată.
- Publicitate -
Pe ruta București Nord - Sofia - Salonic, și retur, va circula săptămânal un tren cu plecare din Capitală, vineri, și întoarcere duminica.
Din București Nord, vagoanele se pun în mișcare la ora 12:50 și ajung în Salonic la 6:30, iar de acolo vor porni la ora 23:10 și vor sosi în Romania la 17:24.
Prețul pentru o călătorie dus va fi de aproximativ 45 de euro de persoană, la clasa a doua, și în jur de 52 de euro, la cușetă.
Trenul spre Grecia va circula pe toata perioada verii, până în data de 4 septembrie.