Vineri, 05 Iunie 2026

De astăzi, se încălzește, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 19 Februarie 2015 176 1 min citire
De astăzi, se încălzește, la Constanța
Vremea începe să se încălzească, la malul mării, dar primăvara încă este destul de departe. Temperaturile mai cresc puțin, însă vântul rece nu ne slăbește deloc.
Astăzi, la Constanța, cerul este parțial înnorat și vântul suflă cu putere, dinspre nord-vest. Maxima termică va atinge 4 grade Celsius. La noapte, va fi înnorat și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum -1 grad.
Mâine, norii vor persista și va fi mai frig decât astăzi. Valorile termice se vor încadra între -1 și 2 grade. În week-end, se mai adaugă vreo două grade în termometre și este posibil să și plouă.
Și în restul țării, vremea se încălzește ușor, devenind normală din punct de vedere termic, cu precădere în regiunile extracarpatice și în zona de munte, iar în cursul nopții, se va remarca o creștere semnificativă a temperaturilor și în restul teritoriului, dar mai ales în centru.
Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiuni și 9 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -8 și 0 grade. Cerul va fi variabil în vest și sud-vest și mai mult noros în rest, dar în cursul zilei numai izola vor fi precipitații slabe, fulguieli sau lapovițe. Noaptea, aria precipitațiilor va fi în extindere ușoară în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, unde local se vor semnala precipitații slabe mixte și izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și la munte, precum și în sud-vestul Olteniei. În zonele joase, cu totul izolat, se va forma ceață. 
Taguri
Articolul anterior Cum își impresionează RAJA oaspeții din străinătate
Articolul următor Genial! Și-a transformat drama într-o invenție de mare succes

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei