Vineri, 05 Iunie 2026

De astăzi, se răcește la Constanța. Sunt așteptate și ploi

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 02 Aprilie 2014 548 1 min citire
De astăzi, se răcește la Constanța. Sunt așteptate și ploi
Vremea se schimbă și devine instabilă de astăzi, la Constanța. Temperaturile scad semnificativ și norii se adună amenințător. 
Astăzi, cerul este variabil, cu soare, vântul suflă moderat, dinspre est, iar maxima termică va atinge 11 grade Celsius. La noapte, cerul va fi complet acoperit de nori, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 8 grade Celsius. 
Mâine, norii se vor mai risipi, însă vântul va sufla cu putere. Valorile termice se vor încadra între 6 și 12 grade. Vineri, va fi din nou vreme instabilă, iar sâmbătă, sunt așteptate ploi intense. 
Și în restul țării, astăzi, vremea se răcește. Vor fi înnorări temporare în nordul, centrul, estul și sud-estul teritoriului, precum și în zonele de munte, unde local va ploua slab. În Carpații Orientali și în jumătatea estică a Carpaților Meridionali, iar izolat și trecător și în Subcarpații Moldovei, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță sau ninsoare. În Oltenia, Banat și Crișana, cerul va fi parțial noros și numai izolat vor fi condiții de ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea, Muntenia și în zona montană. Temperaturile maxime vor avea valori de la 7-8 grade în Moldova și în Deltă, până în jurul a 20 de grade în regiunile vestice, iar cele minime se vor încadra între 2 și 9 grade, mai scăzute în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei. Spre sfârșitul intervalului, vor fi condiții de brumă, îndeosebi în depresiunile intramontane și în extremitatea nordică a țării. 
Taguri
Articolul anterior Localitățile Eforie Sud și Hârșova, fără curent electric
Articolul următor Vica Blochina, despre Piți: "Îmi lipsește foarte mult..."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei