Vineri, 05 Iunie 2026

"De ce năvodărenii au simț civic, iar constănțenii nu?"

de Florica ZDRU Miercuri, 18 Mai 2011 317 4 min citire
"De ce năvodărenii au simț civic, iar constănțenii nu?"
Aproape că nu se mai știe câte spații verzi au fost rase în favoarea unor construcții contestate
Fără intenția de a-și jigni concetățenii, mai mulți cititori sunt de părere că Primăria și-a făcut de cap în orașul nostru pentru că oamenii au girat tot felul de construcții, fie și indirect, prin tăcere sau prin proteste lipsite de amploare, sporadice. "Constanța se sufocă, nu mai are aer, și pentru că noi, constănțenii,
am permis asta!".
Paradoxal, cu toate că Năvodari este un oraș micuț, locuitorii săi, norocoși să aibă un primar care se implică să le fie bine, deși partidul său este în opoziție, au reușit să deturneze… atentatele la adresa mediului (precum groapa de deșeuri), și asta pentru că au protestat vehement, cu mic, cu mare, pe ploaie sau soare arzător, și nu o dată, ci ori de câte ori au considerat că este nevoie să le fie auzită vocea.
Este adevărat că despre distru-gerea cu nonșalanță a parcurilor, ridicarea unor construcții abuzive pe spațiile verzi, amplasarea cu nemiluita a unor benzinării chiar sub geamurile locatarilor, în zone cen-trale ale orașului etc., a curs multă cerneală în ziarul nostru. Deși se spune că presa este "câinele de pază al societății", iar ziarul nostru… "a lătrat" peste puteri pentru a apăra interesele constănțenilor, "ursul", profitând de faptul că are pâinea și cuțitul în mână, uitându-și promisiunile electorale, a mers mai departe, fără a da semne că are procese de conștiință… Cititorii noștri, care și ei își fac mea culpa, cred că lipsa lor de reacție, împreună cu dezinteresul, abuzurile, neglijența privind tot ce este legat de protecția mediului ale autorităților locale au făcut ca, în mandatul actualului primar, problemele de mediu din Constanța să fie unele dintre cele mai spinoase din țară.
Spațiu verde cu… lingurița!
Statisticile arată că, în teritoriul administrativ al municipiului Constanța, suprafața de spațiu verde care revine fiecărui locuitor este în jur de doi metri pătrați, față de 26 metri pătrați cât prevăd standardele Uniunii Europene. Mai mult, acoperirea aproape a oricărui spațiu liber cu construcții de tot felul este în atenția Comisiei Europene, din cauza depășirii normelor cu privire la calitatea aerului, a poluării exagerate: "Știți care este durerea noastră, a părinților? - se întreabă cititoarea noastră, A. Diaconu. Chipurile, facem eforturi să ne scoatem copiii, bebelușii, la aer, că asta le face bine, iar, în realitate, noi le bombardăm plămânii firavi cu o grămadă de noxe! Și ne mai mirăm că apar atâtea boli la copii! În loc să protestăm, după modelul celor din Năvodari, bravo lor!, noi băgăm capul la cutie și ne amăgim că, oricum, câinii latră, ursul merge! Cred că și din cauza asta, aerul Constanței a devenit irespirabil. Acum aud că Mazăre vrea să vândă Cazinoul. Dacă noi, constănțenii, vom permite asta, pariez că în locul lui se vor face zgârie nori sau, poate, vreo fabrică sau benzinărie, așa, sâc! să nu mai vedem nici marea! Măcar acum să ne organizăm, să fim ajutați și de organizațiile ecolo-gice, ne cam lipsește experiența, ăsta-i durerosul adevăr, și să protestăm în carne și oase, nu on-line, că nu ajută la nimic!"
Dezinteres pentru informare!
"I-am auzit pe șefii de la Pro-tecția Mediului Constanța când se plângeau că, deși situația mediului în oraș este extrem de gravă, singuri, neajutați de constănțeni, nu pot face mare lucru. Ne plângem de milă, ditamai oamenii, și habar n-avem că pentru orice proiect se dă un anunț la ziar pentru aviz de mediu, iar cei nemulțumiți au la dispoziție o lună ca să protesteze. Nicio cunoștință de-a mea n-a știut de chestia asta, vă jur! Nu ne implicăm, nu ne informăm, dar ne plângem de milă că ne trezim cu mirosul de benzină sub nas sau cu ochii în plapuma vecinilor! Bravo năvodărenilor, în frunte cu primarul vostru, chiar faceți treabă bună! Și noi am fi putut, separat de primar, dar suntem comozi. Iar acum tragem ponoasele. S-a făcut mult rău orașului, însă pe ultima sută de metri, să salvăm măcar ce se mai poate! De exemplu, emblema Constanței – Cazinoul! Să ne strângem măcar trei mii de oameni, cât năvodărenii, și tot ar fi ceva!".
"Numai uniți putem fi auziți!"
De nenumărate ori, constăn-țenii ni s-au plâns că nu sunt ascultați de către primărie sau sunt tratați în derâdere. Or, în aceste condiții, Cristian Duma (43 ani), "înainte de a afla despre succesul locuitorilor și primarului din Năvodari, de a bloca un proiect precum groapa de gunoi a italianului, mă gândeam că altă soluție decât să stăm în banca noastră nu există, oricum ne luptăm cu morile de vânt. Năvodărenii au reușit să demonstreze contrariul. Puțină ambiție ne-ar trebui și nouă, suntem mulți, un simț adevărat cetățenesc ne-ar ajuta să blocăm proiecte care sluțesc orașul, termină Mamaia, ne iau aerul de la gură, măcar de-acum înainte!"
Și alți cititori ai ziarului nostru: Mariana Tudor, V. Zidaru, Ana Mihai, Leonard V, Loredana Soare sunt de părere că agresiunea asupra mediului putea fi oprită dacă demersurile civice ale constănțenilor ar fi avut mai mult aplomb și ar fi fost cu adevărat consecvente, chiar și atunci când păreau sortite eșecului. Dar niciodată nu e prea târziu…
Taguri
Articolul anterior Operațiunea Demolarea
Articolul următor Cum să fim mai mulțumiți și mai fericiți

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei