DE LĂUDAT! Femeia care a stat trei ani să coasă tot Luceafărul pe o pânză uriașă

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Ianuarie 2019 208
O femeie în vârstă de 71 de ani din Cugir a realizat o performanță demnă de Cartea Recordurilor. Maria Todor a reușit ca într-o perioadă de trei ani, între 2014 – 2016, să coasă pe o pânză de cânepă poezia Luceafărul, de Mihai Eminescu. Cele 98 de strofe au fost "scrise" cu ață roșie.
Femeia a mai scris, pe aceeași pânză, versurile din Hora Unirii, Balada Miorița, proverbe, rugăciuni și zicători. De asemenea, a realizat și ilustrații care reprezintă Coloana Infinitului și Cumințenia Pământului ale mareluui sculptor Constantin Brâncuși, precum și Vioara lui George Enescu, scrie virale.ro

Maria Todor spune că a realizat toate acestea din dragoste pentru Mihai Eminescu și ceilalți mari scriitori sau artiști ai României și că intenționează să realizeze un mic muzeu într-o camera a locuinței sale din Cugir.
Calcul matematic pentru fiecare strofă, rând și literă
"Mi-a plăcut întotdeauna să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Plângeam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul.
Ideea mi-a venit într-o noapte, după ce recitisem pentru a nu știu a câta oară poezia Luceafărul. Atunci m-am hotărât să scriu cu acul și cu ața din arnica (fir de bumbac răsucit și colorat – n.a ) de cea mai bună calitate, toate strofele poeziei.

Mi-am amintit de pânza de cânepă pe care bunica mi-a lăsat-o să fac din ea saci și am hotărât să folosesc câțiva metri din acest material.
Nu a fost deloc ușor pentru că a trebuit să calculez matematic locul ce se cuvine pentru fiecare strofă, pentru fiecare rând sau literă. Mi-a luat aproape trei ani ca să termin tot ce am avut de scris", spune Maria Todor.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei