De unde împrumută românii bani

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 16 Noiembrie 2015 243
Salariile românilor sunt atât de mici, că abia dacă le ajung de la o lună la alta. Orice cheltuială suplimentară le destabilizează bugetul și se trezesc în anumite perioade că trebuie să împrumute bani, pentru a se descurca. 

Potrivit unui studiu recent, numai un sfert din aceștia apelează la familie și rude, cei mai mulți preferând să ceară bani de la angajator. 32 la sută din persoanele intervievate recunosc că au probleme cu plata datoriilor și că nu se află prima oară în această situație. 

Dacă ar cere ajutor pentru problemele lor financiare, 25 la sută dintre români ar cere familiei sprijin financiar, spre deosebire de slovaci (79 la sută), cehi (82 la sută) și polonezi (55 la sută). În schimb, 39 la sută dintre români ar cere ajutorul financiar angajatorului. 

"Jumătate dintre români sunt refractari la ideea de a-și împărtăși problemele financiare cu partenerul sau cu copiii adulți, deoarece se tem că această problemă ar putea afecta atmosfera din familie. Totodată, 41 la sută consideră că își protejează familia dacă nu discută despre aceste probleme, iar doi din zece respondenți sunt prea mândri să împărtășească situația sau le este rușine", au spus reprezentanții unei firme de recuperări creanțe. 

În același timp, 54 la sută dintre respondenți le-ar împărtăși copiilor problemele financiare cu care se confruntă familia, considerând că este o metodă bună de a-i învăța ce înseamnă responsabilitatea financiară, dar și pentru că este cea mai bună cale de a-i face conștienți că nu își pot permite anumite lucruri.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei