Parlamentul sud-coreean, blocat de poliţişti după decretarea legii marţiale

Decizie ȘOC în Justiție! ÎCCJ a anulat majorarea salariilor

de Madalina PETRESCU Luni, 11 Noiembrie 2024 1072
Angajații din sectorul judiciar nu vor mai primi majorarea de 5% a salariilor brute de la 1 ianuarie 2024, dacă au beneficiat de recalcularea prevăzută de OUG 115/2023, a decis luni Înalta Curte de Justiție. De asemenea, indemnizațiile de delegare sau detașare nu pot intra în baza de calcul a pensiilor magistraților. Deciziile ÎCCJ au fost luate în urma sesizării de către instanțele inferioare, în cadrul unor litigii de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că personalul din Justiţie nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024, informează Agerpres.

Salariile recalculate îngheață

Sesizarea Tribunalul Bucureşti

„Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupaţională ‘Justiţie’, ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024”, se arată în decizia instanţei.

O bază de calcul mai mică la pensie

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că indemnizaţia de delegare/detaşare (diurna) nu intră în baza de calcul a pensiei de serviciu a magistratului. Hotărârea a venit la sesizarea Curţilor de Apel din Piteşti şi Târgu Mureş, informează News.ro.

„Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în dosarul nr. 3792/90/2022 şi de Curtea de Apel Târgu-Mureş – Secţia I civilă în dosarul nr. 2876/102/2022 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005, indemnizaţia de delegare/detaşare (diurna) nu intră în baza de calcul a pensiei de serviciu”, este decizia instanţei supreme.



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate