Alocațiile de stat pentru copii vor crește din ianuarie 2025 cu 10,4%, adică de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani. Creșterea este una modestă, unii părinți fiind în continuare copleșiți de costurile de trai.
- Publicitate -
Începând cu 1 ianuarie 2025, alocațiile pentru copii vor avea o ușoară creștere, conform unui anunț recent al Simonei Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Deși măsura era mult așteptată de familiile din România, majorarea este considerată insuficientă de către o mare parte din părinți, în condițiile în care costurile de trai continuă să crească într-un ritm accelerat.
„Cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate. Fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială", a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii.
Alocația lunară va crește cu un procent modest, care nu va acoperi necesitățile reale ale familiilor cu copii. Astfel, deși această majorare oferă o mică gură de oxigen, mulți părinți consideră că sprijinul financiar rămâne mult sub așteptări. Mai exact, de anul viitor, alocațiile vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cei cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani.
Alocațiile de stat pentru copii au crescut și în ianuarie 2024, cu 13,8%. În luna august a acestui an, erau înregistrați 3.478.329 de beneficiari de alocații de stat pentru copii, cei mai mulți din București (358.943) și din județele Iași (195.033), Suceava (131.655), Constanța (121.124), Bacău (119.483) și Cluj (119.331), conform datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
„Bătaie de joc”
Pentru familiile cu venituri mici, alocația copiilor reprezintă adesea un ajutor esențial pentru acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, de la alimente și produse de igienă, la rechizite și haine. Cu toate acestea, mulți părinți se confruntă zilnic cu provocări majore din cauza creșterii prețurilor la energie, locuințe și produse de bază, dificultăți care pun o presiune uriașă pe bugetele deja strâmte.
„O majorare este și va fi mereu binevenită, dar nu ne ajută cu adevărat să facem față situației economice actuale. Prețurile continuă să crească, iar alocațiile nu țin pasul cu nevoile reale ale unui copil, că până la urmă acei bani sunt strict pentru el și pentru buna lui creștere. Noi, părinții, nu stăm în banii aceștia pentru că în realitate avem nevoie de mult mai mult", a declarat pentru redactorii ziarului „Cuget Liber” Ana Maria Stoicescu, părinte din Constanța.
„Vai, ce mai majorare! Le mulțumim pentru acești bani pe care ni-i dau în plus. Am impresia că uneori își bat joc de noi. Praf în ochi, înainte de alegeri! Ce aș putea să îi cumpăr unui copil de învățământ primar cu 300 de lei? O pereche de blugi este aproape 200 de lei, unde mai pui că trebuie să îl și hrănești, să îi cumperi medicamente, să îi cumperi rechizite sau mai știu eu ce. Ce să mai vorbească mămicile de bebeluși? Cât le costă scutecele, laptele praf, pătuțul și multe altele. Bătaie de joc", a adăugat Irina Claudia, o altă mămică din oraș.
În concluzie, deși majorarea alocațiilor din 2025 aduce un plus, binevenit pentru familiile cu copii, părinții continuă să se confrunte cu provocări majore din cauza creșterii costurilor de trai. Sprijinul financiar oferit rămâne departe de a acoperi nevoile reale, iar soluțiile pe termen lung pentru susținerea familiilor par încă insuficient conturate. Deși orice ajutor este apreciat, este clar că părinții au nevoie de măsuri mai puternice pentru a face față dificultăților economice din ce în ce mai mari.