O dată cu încălzirea vremii, au apărut și insectele, iar pentru a le distruge este nevoie de ample operațiuni de dezinsecție. După ce săptămânile trecute au fost aplicate tratamente aviochimice pe malul lacurilor Siutghiol și Tăbăcărie, echipele municipalității au reluat operațiunile de dezinsecție terestră. Potrivit Primăriei Constanța, tratamentele se desfășoară în tot orașul, în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei. Substanța folosită este CY 10, un insecticid concentrat, cu spectru larg de combatere, cu acțiune insecticidă imediată, cu efect de stingere a focarelor și rezidual.
- Publicitate -
Pentru că se apropie 1 iunie și pentru că parcurile din oraș vor fi luate cu asalt de sute de copii dornici să participe la evenimentele organizate special pentru ei, echipele acționează cu precădere în toate parcurile din oraș, astfel încât acestea să fie pregătite pentru cei mici. În paralel, echipele Direcției Generale Gestionare Servicii Publice lucrează la îngrijirea spațiilor verzi: se cosește iarba, se igienizează și greblează resturile vegetale, se tunde gardul viu.