Joi, 04 Iunie 2026

Diabeticii își pot testa gratuit glicemia

de Cuget Liber Sâmbătă, 01 Decembrie 2007 512 < 1 min citire
Pacienții cu diabet vor beneficia, începând de luni, de o analiză gratuită, respectiv de determinarea hemoglobinei glicozilate la orice laborator medical care are contract cu casa de asigurări de sănătate.
Potrivit specialiștilor hemoglobina glicozilată (HbA1c) este utilizată pentru supravegherea eficacității unui tratament de lungă durată la diabetici. 
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății, a explicat că, în urma efectuării acestei analize, vor exista niște parametri în funcție de care bolnavilor li se vor putea prescrie medicamente pentru șase luni, astfel încât să nu mai fie nevoiți să se deplaseze o dată la două luni pentru procurarea acestuia. 
"Analiza va putea fi făcută începând din 3 decembrie, iar medicii de familie vor da recomandare pentru efectuarea acesteia la laboratoarele care se află în contract cu CNAS", a adăugat Nicolăescu. Demnitarul a precizat că speră că până de Crăciun toți cei aproximativ 400.000 de bolnavi de diabet își vor putea efectua această determinare.
Mai mult, ministrul Nicolăescu a apreciat că, de când a fost descentralizat programul de diabet, s-au realizat economii foarte mari, motiv pentru care această determinare a hemoglobinei este gratuită.
Articolul anterior Procurorul Sterian Guli este audiat în legătură cu concursul pe care l-a câștigat
Articolul următor Câinele nu reprezintă niciun pericol pentru copil dacă este vaccinat și deparazitat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei