Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) informează că tariful maxim pentru serviciile de terminare a apelurilor în rețelele de telefonie mobilă va fi de 4,05 eurocenți/minut începând cu ianuarie , față de 5,67 eurocenți/minut, cât era până acum.
- Publicitate -
Ulterior, începând cu 1 septembrie 2012, ANCOM va reduce tariful la 3,07 eurocenți pe minut.
Tariful de terminare reprezintă costul unui apel initiat în rețeaua unui operator și terminat într-o rețea diferită, plătit de operatorul în rețeaua căruia a fost inițiat apelul operatorului în rețeaua căruia este terminat apelul.
Mai mult decât atât, ANCOM are în vedere o scădere mai accentuată a tarifelor maxime de terminare a apelurilor în rețelele de telefonie mobilă față de variantă propusă în consultare publică și a mărit intervalele de reducere a acestor tarife de la 6 luni la 8 luni.
ANCOM amintește că, în luna octombrie 2011, s-au împlinit trei ani de la lansarea portabilității în România, perioadă în care au fost portate peste 612.268 de numere, dintre care 411.447 numere de telefonie mobilă și 200.821 numere de telefonie fixă, ceea ce reprezintă o medie lunară de 15.533 de portări.
"În anul 2011, ANCOM a luat o serie de decizii importante pentru piața telecom din România pentru a încuraja concurența și accesul la internet de bandă largă și pentru a acționa în direcția protejării intereselor utilizatorilor finali", se precizează într-un comunicat remis agenției Agerpres.