România se află pe primele locuri în ceea ce privește numărul de copii dați
- Publicitate -
în adopții internaționale. Cei mai mulți copii au fost trimiși după 1991, după ce românii au început să profite de lacunele legislative și să facă afaceri cu orfani, în care au fost implicate fundațiile.
Conform datelor furnizate de Oficiul Român pentru Adopții, în perioada 1997 – 2001, au fost adoptați 9.935 de copii români, iar în perioada 1997 – 2006 au fost dați în adopție internațională 10.938 de copii. În perioada moratoriului, când adopțiile internaționale au fost interzise, au plecat peste granițe 1.003 copii.
Din păcate, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Constanța nu mai știe nimic de soarta a 52 de copii care au fost adoptați în perioada 1997- 2000, așa cum ne-a declarat Petre Dinică, directorul instituției. Oficiul Român pentru Adopție nu le-a înaintat nici un raport post adopție. Este vorba de 52 de copii care au fost adoptați în perioada 1997 - 2000: unul în Canada (1997), unul în Cipru (1997), trei în Franța (1997 și 2000), șase în Grecia (1998 - 1999), 27 în Israel (1998), șapte în SUA (1991 - 2001) și șapte în Italia (1997, 1998, 1999). Reprezentanții Oficiului Român pentru Adopție (ORA) ne-au confirmat faptul că aceste rapoarte nu au fost primite, în ciuda insistențelor către țările unde au fost adoptați copiii. Alina Mahera, juristul ORA, ne-a spus că în baza Ordonanței 25/1997, copilul dat spre adopție națională sau internațională se monitorizează timp de doi ani. "Când organismele străine veneau la autorizare, își luau acest angajament, angajament care, de altfel, era asumat și de familiile adoptatoare", ne-a declarat Alina Mahera. Din păcate, nu există nicio sancțiune pentru cei care nu și-au îndeplinit angajamentele: "Statul român nu poate să aplice sancțiuni pe un teritoriu străin", a adăugat interlocutorul nostru.
La vremea respectivă, funcționau zeci de fundații și organisme internaționale care aveau ca obiect de activitate adopția internațională. Ele primeau aviz de la Comitetul Român pentru Adopții, după care se prezentau la direcțiile pentru protecția copilului și primeau listele cu copiii care îndeplineau condițiile pentru a fi adoptați. Protecția Copilului era doar citată în instanță, nu îndeplinea nici o altă formalitate.
Moratoriu încălcat
În octombrie 2001, Uniunea Europeană a impus țării noastre un moratoriu prin care au fost interzise adopțiile internaționale. Decizia suspendării a fost luată în urma criticilor interne și internaționale față de modul de realizare a adopțiilor, caracterizat ca favorizând "comerțul" cu minori, și a sistemului de puncte în baza căruia fundațiile primeau repartiții pentru copiii adoptabili. Pe perioada acestui moratoriu, oficialii americani au făcut numeroase intervenții diplomatice pe lângă autoritățile române pentru a permite adoptarea copiilor români ale căror dosare fuseseră deja deschise.
În ciuda moratoriului, pe parcursul lui 2003, un număr de 37 de copii care se aflau în sistemul de protecție a copilului al județului nostru au fost solicitați de către Guvern pentru a fi înfiați de către cupluri din străinătate. Pe parcursul anului 2003, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului a primit de la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA) mai multe moratorii privind copiii aflați în centre de plasament din județul Constanța pentru care Guvernul României a aprobat transmiterea cererilor de încuviințare a adopției către instanța de judecată, conform prevederilor Legii nr. 347/2002. Aceste informații ne-au fost furnizate de către directorul executiv de la acea vreme al Direcției Județene pentru Protecția Copilului Constanța, Eugenia Munteanu.
La data când au fost propuși pentru adopție internațională, minorii aveau vârste cuprinse între unul și șase ani: un copil avea un an, șapte copii erau în vârstă de doi ani, 18 copii de patru ani, doi copii de cinci ani, iar un copil împlinise vârsta de șase ani.
În Germania au plecat cei mai mulți dintre copii, în număr de 6, iar în Israel, Elveția, Germania, Suedia și Statele Unite ale Americii câte un copil.
Motivele pentru care adopțiile internaționale au fost stopate, sunt tocmai bănuielile și indiciile în privința intențiilor rele ale eventualilor părinți adoptivi. Cum celor 52 de copii constănțeni li s-au pierdut urmele, e loc să ne întrebăm dacă nu cumva au fost traficați sau, în cel mai rău caz, poate că în prezent sunt doar organe în corpuri de milionari.
România se află pe primele locuri în ceea ce privește numărul de copii dați
în adopții internaționale. Cei mai mulți copii au fost trimiși după 1991, după ce românii au început să profite de lacunele legislative și să facă afaceri cu orfani, în care au fost implicate fundațiile.
Conform datelor furnizate de Oficiul Român pentru Adopții, în perioada 1997 – 2001, au fost adoptați 9.935 de copii români, iar în perioada 1997 – 2006 au fost dați în adopție internațională 10.938 de copii. În perioada moratoriului, când adopțiile internaționale au fost interzise, au plecat peste granițe 1.003 copii.
Din păcate, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Constanța nu mai știe nimic de soarta a 52 de copii care au fost adoptați în perioada 1997- 2000, așa cum ne-a declarat Petre Dinică, directorul instituției. Oficiul Român pentru Adopție nu le-a înaintat nici un raport post adopție. Este vorba de 52 de copii care au fost adoptați în perioada 1997 - 2000: unul în Canada (1997), unul în Cipru (1997), trei în Franța (1997 și 2000), șase în Grecia (1998 - 1999), 27 în Israel (1998), șapte în SUA (1991 - 2001) și șapte în Italia (1997, 1998, 1999). Reprezentanții Oficiului Român pentru Adopție (ORA) ne-au confirmat faptul că aceste rapoarte nu au fost primite, în ciuda insistențelor către țările unde au fost adoptați copiii. Alina Mahera, juristul ORA, ne-a spus că în baza Ordonanței 25/1997, copilul dat spre adopție națională sau internațională se monitorizează timp de doi ani. "Când organismele străine veneau la autorizare, își luau acest angajament, angajament care, de altfel, era asumat și de familiile adoptatoare", ne-a declarat Alina Mahera. Din păcate, nu există nicio sancțiune pentru cei care nu și-au îndeplinit angajamentele: "Statul român nu poate să aplice sancțiuni pe un teritoriu străin", a adăugat interlocutorul nostru.
La vremea respectivă, funcționau zeci de fundații și organisme internaționale care aveau ca obiect de activitate adopția internațională. Ele primeau aviz de la Comitetul Român pentru Adopții, după care se prezentau la direcțiile pentru protecția copilului și primeau listele cu copiii care îndeplineau condițiile pentru a fi adoptați. Protecția Copilului era doar citată în instanță, nu îndeplinea nici o altă formalitate.
Moratoriu încălcat
În octombrie 2001, Uniunea Europeană a impus țării noastre un moratoriu prin care au fost interzise adopțiile internaționale. Decizia suspendării a fost luată în urma criticilor interne și internaționale față de modul de realizare a adopțiilor, caracterizat ca favorizând "comerțul" cu minori, și a sistemului de puncte în baza căruia fundațiile primeau repartiții pentru copiii adoptabili. Pe perioada acestui moratoriu, oficialii americani au făcut numeroase intervenții diplomatice pe lângă autoritățile române pentru a permite adoptarea copiilor români ale căror dosare fuseseră deja deschise.
În ciuda moratoriului, pe parcursul lui 2003, un număr de 37 de copii care se aflau în sistemul de protecție a copilului al județului nostru au fost solicitați de către Guvern pentru a fi înfiați de către cupluri din străinătate. Pe parcursul anului 2003, Direcția Județeană pentru Protecția Copilului a primit de la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA) mai multe moratorii privind copiii aflați în centre de plasament din județul Constanța pentru care Guvernul României a aprobat transmiterea cererilor de încuviințare a adopției către instanța de judecată, conform prevederilor Legii nr. 347/2002. Aceste informații ne-au fost furnizate de către directorul executiv de la acea vreme al Direcției Județene pentru Protecția Copilului Constanța, Eugenia Munteanu.
La data când au fost propuși pentru adopție internațională, minorii aveau vârste cuprinse între unul și șase ani: un copil avea un an, șapte copii erau în vârstă de doi ani, 18 copii de patru ani, doi copii de cinci ani, iar un copil împlinise vârsta de șase ani.
În Germania au plecat cei mai mulți dintre copii, în număr de 6, iar în Israel, Elveția, Germania, Suedia și Statele Unite ale Americii câte un copil.
Motivele pentru care adopțiile internaționale au fost stopate, sunt tocmai bănuielile și indiciile în privința intențiilor rele ale eventualilor părinți adoptivi. Cum celor 52 de copii constănțeni li s-au pierdut urmele, e loc să ne întrebăm dacă nu cumva au fost traficați sau, în cel mai rău caz, poate că în prezent sunt doar organe în corpuri de milionari.
