Domeniul public, eliberat de zeci de mașini abandonate sau fără stăpân

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 10 Iunie 2024 300
Luna aceasta, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule vor fi ridicate de pe domeniul public. Astfel, începând de săptămâna aceasta, polițiștii locali vor ridica 41 de vehicule, din care 13 fără stăpân și 28 abandonate pe care le vor transporta în parcul de mașini situat pe strada Vârful cu Dor. Precizăm că actul administrativ a fost semnat ca urmare a acțiunilor tematice derulate în acest sens, în perioada 1 ianuarie -31 mai 2024.
Menționăm că pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate, autovehiculele trebuie să fie fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin șase luni pe domeniul public și nu numai. Pe această cale, se face apel către cetățeni, în cazul în care au cunoștință despre existența unor astfel de autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să semnaleze aceste aspecte la numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922-Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală sau pe adresa de e-mail [email protected].
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei