Vineri, 05 Iunie 2026

Dr. Mircea Pătruț a fost dat afară din Spitalul Județean

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 10 August 2010 1466 2 min citire
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a stabilit, pe baza rezultatului anchetei derulate de comisia de disciplină a unității sanitare, desfacerea contractului de muncă al dr. Mircea Pătruț, fostul șef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară. Dr. Dan Căpățână, managerul spitalului, a declarat pentru "Cuget Liber" că a fost luată această decizie întrucât "au fost constatate abateri deose-bit de grave, care încalcă regulamentul de ordine interioară și fișa postului".
Hotărârea a fost luată vineri, 6 august, și i-a fost transmisă medicului prin registratură, pe secție.
Aceeași decizie a fost luată și în privința asistentei șefă Eliza Ilie.
Începând din luna iulie, Clinica de Chirurgie Cardio-vasculară a făcut obiectul a trei controale, comisiile fiind de la Direcția de Sănătate Publică, de la Ministerul Sănătății și din cadrul Spitalului Județean. Verificările au fost demarate după ce la DSP și la minister au ajuns sesizări prin care era reclamată activitatea dr. Mircea Pătruț, faptul că în acte ar fi figurat mai mulți pacienți decât cei internați efectiv în secție și faptul că materialele sanitare de pe secție nu erau justificate cu hârtii.
Auditul derulat de comisia direcției de sănătate a scos la iveală numeroase nereguli, iar restul verificărilor desfășurate le-au confirmat. Astfel, s-a depistat că au fost întocmite mai multe foi de internare de zi decât pacienți internați, că fișele de observație nu aveau atașate documentele impuse de lege, pe ele nu erau trecute datele de identitate ale pacienților sau lipseau ștampila și semnătura medicului curant.
Într-o primă fază, conducerea spitalului a decis suspendarea contractului de administrare a secției pe care îl avea cu dr. Mircea Pătruț, funcția fiind preluată, interimar, de dr. Marta Budu.
Dr. Mircea Pătruț ne-a declarat că s-a adresat deja instanței de judecată cu privire la suspendarea sa din funcția de șef de clinică și o va face și în ceea ce privește concedierea sa, întrucât consideră că măsura este incorectă.
Articolul anterior 21 de asociații de proprietari din Năvodari, avizate de RAJA pentru debranșare
Articolul următor Spitalul Medgidia va fi debranșat astăzi de la rețeaua de apă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei