Persoanele cu dizabilități vor să se integreze în comunitățile din care fac parte. Vor să aibă o slujbă, să-și întemeieze o familie. Adică să ducă o viață normală, după standardele celorlalți. În teorie, integrarea lor socială este dezideratul tuturor (inclusiv al U.E, care a declarat 2010 Anul European de Luptă Împotriva Sărăciei și Pentru Incluziunea Socială). Realitatea demonstrează însă că rareori li se dă o șansă să se integreze, deși dovedesc, încă de pe băncile școlii, că pot învăța o meserie și o pot face, poate, mai bine decât un tânăr fără dizabilități.
- Publicitate -
Copiii, mai indulgenți decât părinții
Centrul de Incluziune Educativă Albatros este una dintre unitățile școlare din Constanța unde copiii și tinerii cu dizabilități deprind o meserie. Particularitatea acesteia este că, sub același acoperiș, învață și copii normali și cei cu dizabilități motrice, mentale și senzoriale. Potrivit directoarei Nicoleta Ristea, aici învață 236 de elevi, dintre care 75% au cerințe educative speciale. O parte dintre elevi provin din centrele de plasament, alții fac naveta din județ pentru a fi pregătiți în turism și alimentație publică, industria textilă, estetică și igiena corpului omenesc. Teoria o învață în școală, iar pentru practică au fost încheiate contracte de colaborare cu mai mulți agenți economici din oraș. Iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. "Am fost la Brăila, la un concurs pe meserii și am luat și copiii care nu erau tocmai un exemplu de cumințenie. Dar au înțeles că reprezintă Constanța și școala, iar la final am luat premii la toate secțiunile, inclusiv la cultură generală", a afirmat directoarea unității școlare.
Intenția este ca elevii să fie foarte bine pregătiți. De exemplu, Nicoleta este o tânără de 19 ani, cu tetrapareză spastică. Părinții au încercat să o înscrie într-un liceu de masă, dar nu a fost primită. "Era dornică să meargă la școală. Părinții, când au aflat că a fost respin-să, s-au resemnat. Ea, mi-a spus, zâmbind: «Ce să fac, doamnă, nu m-au vrut!». Ce ar fi făcut, ar fi stat acasă, între patru pereți? A venit aici, se descurcă foarte bine pe computer, se specializează acum ca tehnician industrie textilă și, dacă vom reuși să ne autorizăm, va avea și specializare de tehnician nutriționist. Va putea să calculeze rații alimentare, stând în fața calculatorului. Îi deschidem o cale", a afirmat reprezentanta unității școlare.
Mai mult, studiind cot la cot, copiii fără probleme de sănătate văd, acum, dincolo de handicapul colegilor. Dani este surdo-mut, cu tendințe autiste. În urmă cu un an, când a fost transferat de la o școală specială din Capitală, niciunul dintre colegi nu înțelegea sunetele pe care le făcea, iar el era retras și trist mai mereu. "Acum, le arată colegilor telefonul mo-bil și le face semne că vrea să vorbească cu mama lui. Niciunul nu știa limbajul semnelor, dar acum îl înțeleg și pot comunica cu el. Ba chiar le mai explică și profesorilor ce vrea să spună Dani", ne povestește cadrul didactic.
Dincolo de pereții școlii încep însă probleme…
Nu reușesc să păstreze job-urile
Chiar dacă știu bine o meserie, chiar dacă au făcut și practica necesară, tinerii cu dizabilități fie nu găsesc un loc de muncă, fie nu reușesc să-l păstreze mai mult de câteva luni. "Marea problemă este ce se întâmplă cu ei după ce termină școala. Ca să fim realiști, este o perioadă grea pentru toată lumea, indiferent dacă are sau nu o dizabilitate. O parte sunt angajați la agenții economici unde au făcut practică. Dar depinde de cum se comportă pe viitor și, pentru că sunt ușor influențabili, ajung să-și piardă locul de muncă. Având un nivel destul de mic de calificare, nu au pretenții foarte mari. Se angajează și prin spălătoriile auto, dar mai degrabă în alimentație publică și în general vara, ca bucătari sau spălători de vase", a declarat Nicoleta Ristea. Majoritatea nu reușesc să păstreze job-ul decât pe perioada verii. Cele mai multe probleme sunt în cazul celor care provin din centrele de plasament; nefiind obișnuiți măcar cu lucrurile mărunte, precum spălatul unei farfurii, ei au probleme să se adapteze la cerințele unei slujbe. În cele mai multe cazuri, însă, reticența angajatorilor își spune cuvântul.
Cu toți întoarcem capul…
"Când întâlnim o persoană cu dizabilități, suntem tentați să întoarcem capul, să ne facem că nu au văzut-o și să credem că nu poate să facă nimic. Trebuie să înțelegem că pot face lucruri mai bine decât un om sănătos. Să vă dau câteva exemple: noi nu am avea răbdare, dacă ne-ar pune cineva, să stăm patru ore să punem cremă pe biscuiți. Ei pot! La fel, în croitorie, au capacitatea să facă aceeași operațiune mai mult timp. Sunt mai liniștiți și se lucrează mai ușor cu ei. Noi avem băncile și jaluzelele pe care le-am cumpărat în 2003 și s-au păstrat foarte bine. Nu le-am schimbat în fiecare an, cum s-a procedat la alte școli, căci copiii noștri nu le-au deteriorat!", a afirmat directoarea Centrului Albatros.
ONG-urile cer schimbarea legislației
La nivelul județului Constanța sunt peste 15.000 de persoane cu diverse handicapuri. Dintre acestea, lucrează doar vreo 300, în cele 14 unități protejate existente. Dar unitățile protejate nu trebuie să fie răspunsul pentru integrarea socială a persoanelor cu dizabilități. Acest aspect a fost punctat la dezbaterea publică organizată de Fundația "Alături de Voi", ce s-a desfășurat, vineri, în stațiunea Mamaia și a reunit reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor publice. "Vor avea loc opt astfel de dezbateri publice, în toate colțurile țării, iar concluziile vor fi strânse într-un document și, alături de studiul realizat cu privire la economia socială, vom încerca să modificăm legislația", ne-a spus Mirela Ivan, președinte ADV. Se impune, consideră ONG-urile, ca instituțiile publice, inclusiv ministerele, să dea un exemplu, să angajeze tineri cu dizabilități, salariile și dotările necesare pentru aceștia să fie subvenționate de la stat, iar firmele private să fie verificate și sancționate dacă nu respectă legea și nu angajează persoane cu dizabilități.
