Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Economia socială, un instrument pentru diminuarea sărăciei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 26 Februarie 2024 165 < 1 min citire
Economia socială, un instrument pentru diminuarea sărăciei
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru economie socială. Documentul respectiv, precizează reprezentanții ministerului, întărește rolul pe care îl au statele membre de a dezvolta întreprinderi nu doar profitabile, ci și incluzive și sustenabile, în condițiile în care creșterea sărăciei reprezintă un risc uriaș pentru Uniunea Europeană, iar economia socială poate fi unul dintre cele mai importante instrumente la îndemână pentru toată lumea. Tot la București, ministrul Muncii și Solidarității Sociale a depus un proiect în cadrul programului „Educație și Ocupare”, în valoare de patru milioane de euro, pentru dezvoltarea economiei sociale. Potrivit ministrului, economia socială reprezintă activitățile organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general sau interesele unei colectivități. Aceasta are la bază iniţiativa privată și voluntară, cu un grad ridicat de autonomie şi responsabilitate, precum şi distribuirea limitată a profitului către asociaţi.
Taguri
Articolul anterior 161 de misiuni în trei zile pentru pompierii militari ai județului Constanța
Articolul următor Turneu de tenis de masă la Ovidiu, organizat cu succes. 50 de jucători amatori s-au luptat pentru un loc pe podium

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei