Elevii constănțeni, din nou la proteste. "Am fost mințiți!"

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 30 Ianuarie 2019 315
Astăzi, Consiliul Județean Constanța se reunește în ședința ordinară pentru luna ianuarie. Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța (AEC) se așteptau ca, pe ordinea de zi, să apară un proiect referitor la reducerea tarifelor la transport pentru școlarii care fac naveta. Cum acest proiect nu a fost introdus, conducerea AEC consideră că cei de la Consiliul Județean trag de timp și că i-au mințit că vor găsi soluții cât mai curând pentru a acorda aceste reduceri. 

"În data de 11 ianuarie, președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, promitea că problema reducerilor elevilor la transportul județean va fi soluționată cât de repede se poate, prin intermediul unui grup de lucru. Din păcate, acestea au fost doar tentative de tergiversare și, implicit, minciuni, fapt dovedit de decursul primei ședințe a grupului de lucru, în care reprezentanții autorității locale au menționat că nu pot respecta legea din lipsă de fonduri", explică Andrei Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor Constanța. 

În consecință, astăzi, începând cu ora 12.30, Asociația Elevilor din Constanța va fi prezentă la ședința de Consiliu Județean convocată și va organiza un protest "cu scopul de a determina consilierii județeni să ia responsabilitatea în mâinile lor, dată fiind ignoranța conducătorului instituției".

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei