Persoanele cu probleme de sănătate mintală au organizat, cu ocazia sărbătorilor pascale, o expoziție cu vânzare la sediul Fundației Estuar. Prețul produselor expuse este simbolic, cuprins între 5 și 15 lei. "Am realizat diferite obiecte cu specific pascal, pe care le-am făcut din ipsos, lut și vopsea. Am lucrat cam o oră -două la fiecare obiect expus aici. Mai întâi am turnat ipsosul în formele realizate tot de noi, apoi am pictat și, la final, le-am lăcuit", ne-a spus Radu Palabuiuc, unul dintre beneficiari, care a făcut astfel de obiecte pentru prima dată aici, la Estuar. Își îndreaptă privirea și către "Grădina terapeutică", către florile sădite cu dragoste alături de ceilalți colegi. Și ele sunt de vânzare, la prețuri de până la 60 lei.
- Publicitate -
Invitații au urmărit povestea beneficiarilor de la Estuar prin imagini, fotografii realizate de când s-au mutat în noua casă, de pe
B-dul Mamaia, de când au început să lucreze la grădina din curte. "La exterior avem patru tipuri de spații: office, școală, spital și timp liber. Le-am expus pentru că ne gândeam că, spre exemplu, într-un spital, dacă ar fi o grădină terapeutică, ar fi un motiv pentru bolnav să se ridice din pat și să se îndrepte spre fereastră să o admire. Invitația pe care o lansăm astăzi se adresează persoanelor care doresc să construiască o grădină - să ne invite să le construim un colțișor de grădină terapeutică acasă, la școală, la spital sau la serviciu, pentru că ea ne ajută să combatem problemele cu care ne confruntăm", a vorbit, din suflet, Iulia Buzan, directorul executiv al fundației.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, toată echipa Estuar vă dorește un Paște liniștit, luminat și liber.