Vineri, 05 Iunie 2026

Expoziție de obiecte destinate nevăzătorilor, la Constanța

de Andreea NĂSTASE Luni, 24 Martie 2014 402 < 1 min citire
Week-endul trecut, nevăzătorii care fac parte din Asociația Nevăzătorilor Constanța au putut cumpăra, de la sediul instituției, obiecte destinate special nevoilor lor. Peste 200 de persoane cu probleme de vedere au fost prezente la expoziția organizată în parteneriat cu o firmă care comercializează produse achiziționate din Polonia.
"Inițiativa a fost a Asociației, dar am avut sprijinul Corneliei Fran-cisc, directoarea firmei care aduce produse pentru toate filialele din țară. Și pentru că foarte mulți dintre nevăzătorii care fac parte din Asociație au achiziționat ceasuri vorbitoare care au venit la începutul acestui an, ne-am gândit să aducem cât mai multe obiecte care să le fie de ajutor, având în vedere problemele pe care le au", susține președintele Asociației Nevăzăto-rilor din Constanța, Petru Pop-Șpan.  
Și pentru că nu mai este mult până la deschiderea oficială a sezonului estival, reprezentanții Asociației pun la dispoziția nevăză-torilor din țară 8 camere de cazare, aflate chiar în sediul asociației, pentru a putea beneficia de câteva zile pe litoral. Prețul de cazare este de 30 de lei pe noapte.
Taguri
Articolul anterior De ce tot locatarii corecți plătesc mai mult la întreținere
Articolul următor Atenție, se oprește curentul electric!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei