Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fără curent electric pentru modernizare. Întreruperi în mai multe localități din județul Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 11 Noiembrie 2025 107 < 1 min citire
Fără curent electric pentru modernizare. Întreruperi în mai multe localități din județul Constanța
Reprezentanții Rețele Electrice anunță întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică miercuri, 12 noiembrie, în mai multe localități din județul Constanța. Compania precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea și modernizarea rețelei, iar măsurile de siguranță sunt luate pentru protejarea consumatorilor și a echipelor din teren. Printre zonele afectate se numără localitățile Cloșca, Tortoman, Pecineaga, Gârliciu, Canlia și Dulcești, dar și mai multe cartiere din Constanța, Năvodari, stațiunea Mamaia și Saturn. În unele cazuri, întreruperile vor fi totale, iar în altele doar parțiale sau de scurtă durată, în funcție de natura lucrărilor. În municipiul Constanța vor fi afectați consumatorii din zona Veterani și ansamblurile rezidențiale din cartierul Anadalchioi, precum și cei din Mamaia Summerland, unde se vor opri temporar alimentarea mai multor blocuri și spații comerciale.
Taguri
Articolul anterior Mesajul premierului României cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii
Articolul următor Poliţiştii de frontieră au eliberat doi sturioni şi un delfin, care erau prinşi în plase de pescuit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei