Stocurile de medicamente din farmacii sunt pe cale de a fi epuizate, după ce, din pricina neactualizării prețurilor, distribuitorii au sistat livrările, avertizează Colegiul Farmaciștilor din România.
- Publicitate -
Situația de criză este agravată, susțin farmaciștii, de obligativitatea prescrierii medicamentelor pe denumire comercială. "Din această cauză, farmaciștii sunt în imposibilitatea de a înlocui medicamentele care nu se mai găsesc în stocuri cu alte medicamente care conțin aceeași substanță activă. Această obligativitate a fost reintrodusă anul acesta, deși în toată Europa, substituția generică în farmacii este încurajată, cu scopul de a proteja pacienții și de a scădea cheltuielile fondurilor de asigurări de sănătate", precizează Colegiul Farmaciștilor.
Avertismentul lansat de farmaciști vine după ce, miercuri, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a afirmat că nu există o criză a medicamentelor în România și a acuzat distribuitorii că vor să determine majorarea prețului medicamentelor. "Nu se pune problema unei crize a medicamentelor în acest moment. Medicamente sunt în spitale, farmacii și depozite. Înțeleg că unii distribuitori au interese proprii și vor să creeze panică, astfel încât Ministerul Sănătății să ia măsura de majorare a prețului medicamentelor", a declarat Nicolăescu.
Distribuitorii de medicamente au sistat, la începutul săptămânii, livrările către toate spitalele și farmaciile din țară, din cauza neactualizării cursului de schimb valutar folosit la calculul prețurilor medicamentelor. Distribuitorii reclamă faptul că ultima actualizare s-a făcut în aprilie 2007, deși, conform legii, recalcularea trebuie făcută la fiecare trei luni. În replică, ministrul Eugen Nicolăescu a spus că nu va lua nicio măsură până în luna noiembrie. "Vom încerca, în luna următoare, să găsim o soluție care să nu afecteze pacienții prin scumpirea medicamentelor", a declarat, marți, ministrul Sănătății.
Reprezentanții distribuitorilor de medicamente se întâlnesc sâmbătă cu cei de la Ministerul Sănătății pentru a ajunge la un consens, potrivit unui comunicat remis redacției de Asociația Distribuitorilor și Importatorilor de Medicamente din România.