Florin Godean, Country Manager al filialei române a companiei internaționale de recrutare și selecție de personal Adecco, este noul președinte al Asociației Române a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT).
- Publicitate -
El succede la conducerea asociației Cristinei Săvuică, al cărei mandat s-a încheiat la finele lunii trecute. "Munca temporară asigură un grad optim de flexibilitate pieței muncii, contribuind la crearea de noi locuri de muncă, la creșterea angajabilității persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau de noi oportunități de carieră, și, într-un final, la creșterea economică. Rămâne în continuare loc pentru o creștere susținută a pieței de muncă temporară, rata de penetrare a acesteia în România (0,2% ) fiind încă mult sub nivelul mediei Uniunii Europene de 1,8%. Este nevoie de un parteneriat public-privat eficient, de politici economice coerente de încurajare a mobilității forței de muncă; de facilități fiscale pentru relocare, training și investiții ale angajatorului în pregătirea profesională a angajatului; de programe de reconversie profesională conforme cu nevoile pieței, precum și de o restructurare a sistemul de clasificare ocupațională. În acest sens, ARAMT a fost și rămâne un partener de dialog constructiv între autoritățile de reglementare, mediul de afaceri și partenerii sociali", a declarat Florin Godean, președintele ARAMT.