Vineri, 05 Iunie 2026

Frig și nori, astăzi, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Vineri, 29 Martie 2013 205 < 1 min citire
Frig și nori, astăzi, la Constanța
Astăzi ar putea fi ultima zi de iarnă primăvăratică. Meteorologii ne dau vești bune și spun că există șanse ca, de mâine, să se încălzească și să reapară soarele. 
Vineri, 29 martie, cerul este noros, vântul suflă slab până la moderat, dinspre sud-est, iar maxima termică va atinge doar 5 grade Celsius. Peste noapte, norii vor persista, iar termometrele vor indica minimum 4 grade Celsius. Mâine, cerul va fi senin, iar temperaturile vor crește până pe la 14 grade Celsius. Duminică se va arăta și soarele și vom avea încă chiar și 18 - 19 grade Celsius. 
În restul țării, vremea va continua să se încălzească, mai accentuat în cursul nopții. Cerul va fi mai mult noros și vor cădea precipitații pe arii extinse, exceptând centrul și sud-estul țării, unde acestea se vor semnala local. Precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte, mixte în Moldova, iar în nordul Olteniei și al Munteniei vor fi condiții de polei.
Taguri
Articolul anterior Ziua Curățeniei Naționale va fi organizată pe 28 septembrie
Articolul următor Papa Francisc înscrie un român în calendarul sfinților Bisericii Romano-Catolice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei