Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța a desfășurat un control amplu la un cunoscut restaurant cu specific grecesc din municipiu, în urma căruia au fost descoperite deficiențe majore privind igiena, siguranța alimentelor și corecta informare a consumatorilor. Verificările au vizat respectarea normelor legale în domeniul protecției consumatorilor și al siguranței alimentare.
- Publicitate -
Controlul a fost efectuat la operatorul economic SC GR-EAT Food SRL – OTPS, unde inspectorii au identificat proceduri neconforme și riscuri reale pentru sănătatea publică. Printre cele mai grave nereguli constatate se numără prezența insectelor vii (gândaci) în spațiile de preparare a alimentelor, fapt care indică deficiențe serioase în ceea ce privește igienizarea și dezinsecția unității.
De asemenea, în zona de depozitare frigorifică au fost identificate echipamente cu chedere deteriorate și neigienizate, care pot afecta siguranța produselor alimentare. Inspectorii au atras atenția asupra faptului că aceste deficiențe pot favoriza contaminarea alimentelor și pot genera riscuri pentru consumatori.
Un alt aspect îngrijorător îl reprezinta existența unei trape de acces către subsol, aflată într-o stare avansată de degradare și neigienizare, cu urme vizibile de mucegai. Aceasta nu era inclusă în procedurile periodice de curățenie și dezinsecție, iar comunicarea directă dintre bucătărie și subsol a fost considerată de inspectori drept o sursă potențială de infestare cu dăunători.
Pe meniu scrie una..., în realitate mănânci alta
Pe lângă problemele de igienă, CJPC Constanța a constatat și lipsa mijloacelor de măsurare și control verificate metrologic, necesare pentru respectarea normelor privind cantitatea și siguranța produselor oferite spre consum. Totodată, inspectorii au descoperit deficiențe grave în informarea consumatorilor, întrucât meniurile nu conțineau mențiuni clare referitoare la ingredientele cu potențial alergen, așa cum prevede legislația în vigoare.
Mai mult, în cadrul controlului au fost identificate practici comerciale înșelătoare. În cazul preparării sosului Tzatziki, în meniul pus la dispoziția clienților era menționat ca ingredient principal „iaurtul”, însă în realitate era utilizat produsul Elekton, o specialitate ce conține grăsimi vegetale, diferită din punct de vedere al compoziției față de ingredientul declarat.
Pentru toate abaterile constatate, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a aplicat două avertismente și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei. Conform legislației, operatorul economic are posibilitatea de a achita suma de 2.500 de lei în termen de 15 zile, beneficiind de prevederile legale privind plata redusă a amenzii.
Reprezentanții CJPC Constanța subliniază importanța respectării normelor de igienă și a transparenței față de consumatori, menționând că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura protecția sănătății publice și respectarea drepturilor consumatorilor.