Grădinița "Steluțele Mării", reabilitată după jumătate de secol

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 08 Ianuarie 2024 1352
Clădirea Grădiniței cu Program Prelungit „Steluțele Mării” din Constanța nu a mai avut parte de reparaţii capitale de peste cinci decenii, timp în care anii care s-au scurs şi-au pus din plin amprenta asupra sa. Cu toate eforturile conducerii de a o menţine în condiţii optime, clădirea a început să aibă probleme cu instalaţiile termice vechi, care sunt înlocuite periodic, pentru că se tot strică. La fel de vechi sunt şi ușile, ferestrele, caloriferele, gresia, parţial înlocuită.
Vestea bună este că, după jumătate de secol, unitatea de învăţământ va beneficia de reabilitare, în acest sens fiind deja semnat cu Primăria Constanţa contractul de finanțare pentru renovarea și reabilitarea energetică a clădirii, în valoare de 14,6 milioane lei. Construită în anul 1973, deci în urmă cu 51 de ani, Grădinița cu Program Prelungit „Steluţele Mării” va fi, în sfârşit, reabilitată. Proiectul pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea sa ar trebui finalizat în luna decembrie a anului 2025, iar sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență. Dintre obiectivele principale ale proiectului amintim renovarea energetică a corpului de clădire cu o suprafață construită desfășurată de 3.168 mp, reabilitarea termică, modernizarea sistemelor de instalații din clădire, inclusiv cu sisteme alternative de producere a energiei termice și electrice- surse regenerabile. Vă întrebaţi dacă erau necesare lucrările enumerate? Absolut!

Potrivit directorului grădiniței, Niculina Andreiev, fiecare an care a trecut a contribuit la deteriorarea unității. În aceste condiții, chiar dacă se mai înlocuiesc țevi sau ce mai este nevoie prin clădire, apar conducte noi într-o zonă și mai târziu se sparg altele și altele, fiind nevoie permanent de alte lucrări de întreținere.
„În prezent funcționăm cu o grupă mică, şase grupe mijlocii și şapte grupe mari pentru program prelungit şi o grupă mică, una mijlocie şi una mare, la program normal. Ne dorim pentru anul școlar următor înființarea a încă două grupe mici la programul prelungit, deoarece anul acesta am avut la înscriere și copii respinși”, a declarat pentru „Cuget Liber” managerul.

Şi părinţii sunt încântaţi de faptul că grădiniţa va fi modernizată. „Noi avem copilul în grupa mare, acum. Nu vom mai beneficia de spaţiile renovate, dar ne bucurăm că s-a luat decizia de a o reabilita. Deşi este mereu curată, este foarte veche şi era nevoie de o asemenea schimbare”, ne-a declarat un părinte.
„Uşile sunt din lemn, aşa cum erau toate construite în anii '70, gresia model vechi, ca în copilăria noastră. Consider că o astfel de iniţiativă este binevenită”, a adăugat un altul.

Precizăm că, iniţial, grădiniţa a funcţionat pe strada Corbului nr. 3, într-o clădire construită de Integrata de lână, pentru copiii muncitorilor din acea întreprindere. Apoi, în 2005, clădirea a fost revendicată de Tomis Tex, fosta Integrată de lână dând faliment. În acel moment, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a găsit ca soluţie mutarea grădiniţei în Şcoala „I.L Caragiale”, care funcţiona peste drum de grădiniţă, cu un număr mic de clase, lucru care a permis ca o aripă a acesteia să se poată transforma în săli de grupă, bucătărie, cămară, spălătorie etc, spaţii necesare pentru funcţionarea celor cinci grupe de preşcolari, în regim de program prelungit. În anul şcolar 2009-2010 grădiniţa şi-a mărit numărul de copii, funcţionând cu opt grupe, iar din 2010-2011 a devenit cea mai mare grădiniţă din judeţul Constanţa, cu 18 grupe. Prin alăturarea celor opt grupe ale grădiniţei, a încă cinci grupe ale Grădiniţei nr. 21 cu program normal, care funcţionau în Şcoala nr. 8, şi a altor cinci grupe ce aparţineau Grădiniţei nr. 47 şi care funcţionau într-o clădire particulară, s-au comasat toate aceste unităţi de învăţământ. De atunci, pragul grădiniţei este trecut an de an de sute de copilaşi, care merită, cu toţii, să înveţe într-un spaţiu renovat şi modern, la standardele actuale.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei