Hagieni XC - Ograda Veseliei 2018 se apropie de start

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 08 Mai 2018 769
Hagieni XC - Ograda Veseliei 2018 va aduce, anul acesta, celor interesați o competiție plină de surprize. Ca și în anul anterior, evenimentul va avea loc tot la ferma "Ograda Veseliei" din satul Arsa din județul Constanța, în data de 30 iunie, între orele 8.30 - 17.00, pentru adulți. Aceștia au la dispoziție 200 de locuri și vor parcuge un traseu de 26 km. Taxa de înscriere este 50 de lei, dacă aceștia o plătesc până la data de 10 iunie și 60 lei după 10 iunie.

Copiii, în schimb, se vor întrece în aceeași zi, dar în intervalul orelor 8.30 - 12.00. Traseul pentru ei diferă și în funcție de vârsta pe care o au. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între șapte și nouă ani vor parcurge cu bicicletele trei km, un traseu tip circuit. Cei cu vârsta cuprinsă între 10 și 13 ani vor pedala șase km. La ei, înscrierile se pot face, în mod gratuit, fără kit de participare sau achitând o taxă de 40 lei, aceasta incluzând și kitul de participare. De precizat că atât pentru copii, cât și pentru adulți, înscrierile se vor face online până pe 25 iunie sau când se vor epuiza toate cele 200 de locuri. 

Potrivit organizatorilor, fiecare participant care ia parte la "Ograda Veseliei-Hagieni XC" este responsabil pentru propria securitate și siguranță, așa că, toți concurenții trebuie să semneze, înaintea preluării pachetelor de înscriere, o declarație de propria responsabilitate, prin care își asumă riscurile ce rezultă din participarea la un astfel de eveniment și orice pagube survenite din orice motiv, inclusiv pierdere sau furt.

În același timp, participanții trebuie să știe că pot fi oricând descalificați, dacă nu parcurg tot traseul sau îl scurtează, dacă nu folosesc căștile de protecție pe timpul concursului ori dacă aruncă gunoaie pe traseu. 

De asemenea, ei nu au voie să fie "ajutați" pe traseu și trași de diferite autovehicule, atv-uri sau motociclete.

Nu în ultimul rând, concurenții nu trebuie să uite că toate bicicletele folosite la competiție trebuie propulsate numai prin forță umană. Este interzisă folosirea de cauciucuri cu șuruburi metalice sau cu crampoane metalice antiderapante. Bicicletele acceptate în timpul concursului sunt strict cele cu caracteristici de mountain bike, aflate în stare bună de funcționare. Și, desigur, purtarea căștii este obligatorie! 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei