Luni, 18 iulie, a fost dat startul realizării hărții deșeurilor din întreaga țară. Acțiunea are loc în cadrul proiectului "Let’s Do It, Romania!", ediția 2011.
- Publicitate -
Cartarea presupune determinarea mormanelor de deșeuri din arealele naturale și stabilirea coordonatelor acestora cu ajutorul GPS-ului, informațiile fiind ulterior încărcate într-un soft special. Obiectivul final al cartării este Harta Deșeurilor, instrumentul cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curățenie națională - 24 septembrie 2011. Cartarea se realizează cu ajutorul voluntarilor și va avea loc în perioada 18 iulie - 4 septembrie.
Harta Deșeurilor va sta la baza Registrului Național al Deșeurilor, gândit ca un instrument de monitorizare a zonelor cu proble-me din România, util pentru autorități și organizatori.