Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Hramul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", sărbătorit la Cumpăna

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 14 August 2024 353 1 min citire
Hramul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", sărbătorit la Cumpăna
Administraţia locală din comuna Cumpăna se alătură Consiliului Parohial al Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" pentru sărbătorirea hramului lăcaşului de cult.
În acest sens, reprezentanţii Primăriei Cumpăna au transmis un comunicat prin care îi invită pe toţi locuitorii comunei la eveniment.
"Cu smerenie și iubire frățească, întru binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos, vă invităm să participați la prăznuirea Hramului Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Cumpăna, județul Constanța.
Cu aleasă bucurie vom primi prezența dumneavoastră la această sărbătoare de suflet, care va fi rânduită după cum urmează:
- Miercuri, 14 august 2024, începând cu ora 18:30, se va săvârși Vecernia, urmată de Slujba Privegherii și Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
- Joi, 15 august 2024, de la ora 8:30, ne vom învrednici a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată la ora 11:00 de oficierea Sfintei Taine a Botezului pentru trei copii aflați în grija asistenței maternale, precum și de slujba pentru încetarea secetei, ambele fiind săvârșite de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea va fi încununată printr-o agapă frățească tradițională, întru comuniune și dragoste creștină.
Ne rugăm ca Dumnezeu, în milostivirea Sa nemărginită, să primească cu bunătate ostenelile noastre, prin mijlocirea rugăciunilor înălțate la Sfintele Moaște ce vor fi aduse spre închinare în Biserica Parohială, al cărei Hram îl sărbătorim.
Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare, nădăjduind că rugăciunile înălțate către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu vă vor aduce sănătate, binecuvântare și mântuire sufletească!", se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Primăriei Cumpăna.
Taguri
Articolul anterior Marinarii militari celebrează "Ziua Recunoștinței" pe faleza din Constanța
Articolul următor UE transferă către Ucraina o nouă tranşă de ajutor financiar, de 4,2 miliarde de euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei