Iată cu cât cresc salariile poștașilor

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 28 Octombrie 2016 183
Conducerea Poștei Române a avansat două variante de majorări salariale, astfel: o grilă de majorare cuprinsă între 60 de lei și 200 de lei, și o altă grilă cuprinsă între 60 de lei și 140 de lei. Ambele, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017.
Ambele variante de majorare vizează 22.303 salariați, mai exact pe cei cu salarii cuprinse între 1.250 de lei și 2.202 lei. Prima variantă se concentrează pe angajații cu cele mai mici salarii, care vor beneficia de cea mai mare creștere. Astfel, factorii poștali cu salarii de 1.269 de lei vor putea primi, în plus, 200 de lei. O majorare de 60 de lei vor primi cei cu salarii de 2.202 lei. Cea de-a doua variantă presupune o creștere mai uniformă a salariilor, în cadrul căreia primii angajați vor primi 140 de lei, iar cei cu veniturile cele mai mari din schema vizată vor primi 60 de lei.
Cu toate acestea, sindicatele nu au acceptat și au declanșat proteste, care, potrivit reprezentanților companiei, au dus la pierderi de peste 4,5 milioane de lei.
"Îndemnăm partenerii sociali să dea dovadă de responsabilitate în acțiunile lor și cerem realism din partea angajaților care trebuie să înțeleagă că orice acțiune a lor se îndreaptă, în final, împotriva clienților", consideră reprezentanții conducerii Poștei Române.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei