Au trecut aproape șase ani de când a început construcția a ceea ce s-a dorit unul dintre cele mai spectaculoase centre comerciale din țară. Ambiția autorităților locale de a avea un mall pe faleza Portului Constanța a distrus o stradă întreagă și le-a dat coșmaruri multor familii care locuiesc în zonă. Acum, în al 11-lea ceas, se lucrează din nou pentru punerea în siguranță a porțiunii amenințată cu prăbușirea și, în sfârșit, construcția prinde contur, dând speranțe că lucrările se vor și încheia… cândva.
- Publicitate -
De câteva zile se lucrează cu mult sârg pe strada Traian și pe valea portului, acolo unde se ridică centrul comercial World Trade Center Constanța. Au fost aduși muncitori, macarale, materiale și utilaje, iar locul a devenit un mic furnicar. Este prima dată după mai bine de cinci ani de zile, timp în care șantierul a fost părăsit, când au fost reluate cu adevărat lucrările. Desfășurarea de forțe este impresionantă, constructorii sunt puși pe treabă. Au mai fost câ-teva tentative de a reîncepe construc-ția, dar mai mult de doi - trei muncitori speriați și fără chef de muncă nu am văzut niciodată la fața locului.
Acum se lucrează și în partea de sus, pe strada Traian, dar și jos, pe valea portului. De altfel, strada de pe mal a fost închisă accesului public și pe acolo mai pot trece doar utilajele și mașinile constructorilor. World Trade Center deja a început să prindă contur. În partea de est a șantierului, a fost montat o parte din scheletul metalic pentru viitoarea clădire. Practic, în această etapă se pare că s-ar fi încheiat consolidarea malului. Conform unei declarații din luna martie a anului 2012, a reprezen-tantului constructorilor, Nicolae Boiangiu, fuseseră deja montați, la momentul respectiv, peste 200 de piloni de susținere. Stâlpii de rezistență urmau să fie acoperiți cu un perete de beton, după care să se monteze scheletul metalic. Ulterior, amplasamentul va fi încorporat în structura mall-ului.
Totuși, conform unor specialiști, consolidarea falezei poate fi considerată finalizată abia atunci când va fi realizată întreaga construcție, ea însăși reprezentând un punct de sprijin pentru strada Traian.
Conform constructorilor, grupul RED, pe malul portului se va ridica un hotel de patru stele, cu 200 de camere, un mall de 36.000 de metri pătrați, două clădiri de birouri, de 14.000 de metri pătrați, o zonă de divertisment de 2.500 de metri pătrați, un institut de artă contemporană și o parcare subterană de 1.500 de locuri. WTC Constanța va avea o suprafață totală de 130.000 mp, iar accesul va fi asigurat pe strada Traian și Bd-ul 1 Mai.
Crește valoarea zonei
Oamenii care locuiesc în blocurile amenințate de surparea străzii Traian speră ca avântul pe care l-au luat muncitorii să-i țină până când vor termina toată construcția. Abia atunci vor putea respira ușurați că malul a fost stabilizat.
"Acum într-adevăr se vede că se lucrează. Se avansează văzând cu ochii. Să sperăm că nu vor abandona din nou șantierul până nu vor termina. Ne-am săturat de atâția ani să stăm cu ditamai groapa în fața blocurilor. Nu am putut nici asigurare la apartament să ne facem. După toate prin câte am trecut, acum, dacă se va termina investiția asta blestemată, sperăm că se va mai ridica și valoarea zonei", ne-a spus un locatar din blocul A6.