Duminică, 07 Iunie 2026

Iată unde se mănâncă cel mai bine în România, potrivit Hărții punctelor gastronomice locale

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 08 Februarie 2025 794 1 min citire
Iată unde se mănâncă cel mai bine în România, potrivit Hărții punctelor gastronomice locale
Nu mai puțin de 476 de puncte gastronomice locale apar pe harta realizată de Agenția Națională pentru Zona Montană. Aceste mici afaceri locale valorifică producția primară din zonele rurare unde se prepară și se servesc produse alimentare, după rețete specificice zonei, pentru maximum 15 persoane.
Dacă privim harta Punctelor Gastronomice Locale, publicată pe site-ul Agenției Naționale pentru Zona Montană, se găsesc aproximativ 500 de astfel de unități. Primul punct gastronomic a fost înființat în localitatea Crișan- Mila 23, în 2018, la inițiativa fostului campion olimpic Ivan Patzaichin și a arhitectului Teodor Frolu, promotori ai patrimoniului turistic al Deltei Dunării.
Produsele alimentare din oferta Punctelor Gastronomice se prepară din materii prime disponibile pe plan local, din exploatații propria sau de la producători, pescari, vânători sau culegători din zonă.
De asemenea, rețetele sunt specific zonei, iar mâncarea trebuie servită direct clientului, fără intermediari, pentru un număr de 15 persoane simultan.
Cele mai multe din aceste puncte gastronomice sunt concentrate în Transilvania. Doar în județul Brașov, al cărui teritoriu este preponderent montan, se află înregistrate 102 unități. Ele pot să funcționeze în stâne, stupine, crame, fonduri de vânătoare, precum și ocoale silvice.
Totodată, în afara arcului carpatic, se află puncte gastronomice locale care sunt concentrate în nordul județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Prahova și Buzău.
De asemenea, și în județele Tulcea și Constanța au fost înregistrate mai multe puncte gastronomice, amenajate cu precădere în adăposturi pescărești sau amenajări piscicole.
Taguri
Articolul anterior Un cabinet medical de pe strada Lahovari, din Constanța a luat foc. Intervine Detașamentul Fripis
Articolul următor Alertă în farmacii! Mai multe medicamente au fost retrase de la vânzare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei