Conducerea Centralei Nuclear-Electrica Cernavodă a anunțat că, joi, 16 decembrie, puterea electrică la borne a fost de 708,5 MWe, pentru Unitatea I și de 711,6 MWe, pentru Unitatea II. În privința impactului asupra mediului, reprezentanții centralei spun că evacuările gazoase și lichide de radioactivitate au fost sub 1% din limitele aprobate de autorități. Radioactivitatea evacuată în mediu de la centrală, pentru data de 15 decembrie, a fost de 0,008 microSv, urmare a emisiilor și aer și de 3,12E -04 microSv, urmare a emisiilor radioactive în apă. Nu au fost însă emisii de gaze nobile la niciuna din unități. Nivelurile de radioactivitate ale mediului se încadrează în valorile fondului natural.
- Publicitate -
Analizele efectuate prin spec-tometrie gamma au arătat că în apa freatică nu au fost detectate radioactivități artificiale, iar concentrația de tritiu a fost sub limita de detecție de 2,5 Bq/l. În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum și în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gamma. Nici apa potabilă nu a conținut radioactivitate artificială, tritiu sau radionuclizi gamma emițători, peste limita de detecție. Debitul de doze gamma măsurat în Cernavodă a fost de 0,0996 microSv/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România.