Plata pensiei de urmaş pentru copiii în vârstă de peste 16 ani şi până la 26 de ani este condiţionată de prezentarea adeverinţei şcolare la începutul fiecărui an şcolar / universitar. Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, toate adeverinţele ar trebui prezentate la Casa de Pensii Constanţa, până la data de 22 septembrie 2020.
- Publicitate -
Elevii din ciclul preuniversitar dispun de timpul fizic necesar pentru obţinerea şi depunerea adeverinţelor la timp.
Studenţii, însă, riscă oprirea la plată a pensiei pentru luna octombrie 2020 - anul universitar începe la data de 01.10.2020 şi studenţii urmaşi sunt, evident, în imposibilitatea prezentării până la 22 Septembrie 2020 a adeverinţei privind continuarea studiilor.
Pentru a exista continuitate la plată, într-o primă fază, studenţii au obligaţia să depună la casa de pensii până la 22 septembrie o declaraţie în acest sens, completată şi semnată olograf.