Vineri, 05 Iunie 2026

Inspectoratul de Muncă a amendat patronii de pe litoralul românesc

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 04 August 2023 843 1 min citire
Inspectoratul de Muncă a amendat patronii de pe litoralul românesc
Începând de luna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, desfășoară o serie de controale, la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe litoralul Mării Negre, în domeniul turismului, alimentaţiei publice şi comerţului. Potrivit șefului ITM, Marian Becheanu,
campania are ca obiectiv identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, dar și verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, atenționând angajatorii și lucrătorii asupra faptului că riscurile specifice existente în mediul de muncă trebuie combătute la sursă.
Astfel, în luna iulie, in domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 396 controale în urma cărora s-au aplicat 27 sancțiuni contravenționale, din care 16 amenzi, în valoare totală de 156.700 lei și 11 avertismente. De asemenea, un număr de șase persoane au fost depistate muncind fără forme legale de angajare, dintre care un minor, pentru care angajatorul nu respecta regimul de lucru specific categoriei lui de vârstă. Din acest motiv, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
De asemenea, pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 76 de măsuri obligatorii, cu termene concrete de remediere.
Cele mai frecvente neconformități constatate: nu s-au încheiat contracte individuale de muncă în forma scrisă, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea datei de plată a drepturilor salariale. Tot în luna iulie, în domeniul securității şi sănătății în muncă, au fost controlaţi 88 angajatori, din care 17 au fost sancționați contravențional cu 12 sancțiuni contravenționale cu avertisment și cinci amenzi, în valoare totală de 17.500 lei. Totodată, au fost dispuse 17 măsuri obligatorii, cu termene precise pentru remedierea neconformităților. 
Taguri
Articolul anterior Țigarete în valoare de aproximativ 50.000 lei, descoperite de inspectorii vamali
Articolul următor Cultură de 40 de hectare de grâu, cuprinsă de incendiu; mai multe autospeciale intervin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei