În perioada 5 – 13 decembrie 2024, Inspecția Muncii a desfășurat, la nivel național, o campanie amplă de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor.
- Publicitate -
Principalul obiectiv al acțiunii a fost identificarea angajatorilor care nu respectă legislația muncii și adoptarea măsurilor necesare pentru conformarea acestora. În plus, campania a vizat conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării dispozițiilor legale în acest domeniu.
Controalele au fost direcționate exclusiv asupra relațiilor de muncă ale salariaților din aceste centre, aflate sub incidența legislației controlate de Inspecția Muncii. Modul în care sunt îngrijiți rezidenții beneficiați ai serviciilor sociale nu a făcut obiectul verificărilor, acesta fiind în competența altor instituții. În cazul în care inspectorii de muncă au constatat condiții improprii pentru beneficiari, au fost sesizate Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială și Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
În județul Constanța, inspectorii de muncă au verificat 13 centre rezidențiale în care își desfășoară activitatea 211 salariați. Controalele au scos la iveală mai multe neconformități, în urma cărora: au fost dispuse 6 măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor, cu termene scadente; s-au aplicat două sancțiuni contravenționale, constând într-o amendă de 1.500 de lei și un avertisment; nerespectarea obligației de a ține evidența timpului de muncă, respectiv, angajatorii nu au menționat, conform legii, ora de început și ora de sfârșit a timpului de muncă.